NEWS ALERT Marca anunță o răsturnare spectaculoasă de situație în cazul transferului lui Kylian Mbappe la Real Madrid

kylian mbappe PSG Real Madrid Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 29 Iunie 2023, 20:44
Data actualizarii: Joi 29 Iunie 2023, 20:44

Kylian Mbappe (24 de ani) a intrat în ultimul an de contract cu PSG și ar putea pleca de pe Parc des Princes înainte ca angajamentul său cu parizienii să se încheie.

PSG ar fi dispusă să renunțe la serviciile atacantului francez în cazul în care acesta nu dorește să semneze un nou contract.

Chiar dacă Real Madrid părea favorită clară pentru transferul lui Kylian Mbappe, lucrurile ”s-ar fi schimbat în ultimele ore”. Spaniolii de la Marca anunță că atacantul francez ar putea semna un nou contract cu campioana en-titre a Franței, chiar dacă, recent, și-a manifestat intenția de a pleca de la club.

Marca anunță o răsturnare de situație în cazul lui Kylian Mbappe

Cele două părți vor avea o întâlnire în următoarea perioadă și este de așteptat ca PSG să-i propună lui Mbappe un nou contract, valabil pentru încă două sau trei sezoane.

Sursa citată mai scrie că există și posibilitatea ca Mbappe să rămână la PSG în acest sezon, ultimul pentru el la Paris, după care să plece la Real Madrid din postura de jucător liber de contract.

În ultima perioadă s-a vorbit intens despre suma uriașă pe care Real Madrid trebuie să o plătească pentru a-l transfera pe Mbappe încă din această vară. PSG ar vrea să obțină o sumă uriașă de pe urma atacantului francez, în cazul în care acesta nu va fi convins să semneze un nou contract. Parizienii vor aproximativ 250 de milioane de euro pentru fostul campion mondial.

În sezonul recent încheiat, Mbappe a fost cel mai eficient jucător al PSG-ului. A evoluat în 43 de partide și a marcat 41 de goluri, cifră la care se adaugă și zece pase de gol.

Site-urile de specialitate îi oferă o cotă de piață în valoare de 180 de milioane de euro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!