Karim Benzema, tot mai departe de Europa! Motivul pentru care e 'blocat' în Arabia Saudită

Karim Benzema Arabia Saudita Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 27 Ianuarie 2024, 16:21
Data actualizarii: Sambata 27 Ianuarie 2024, 16:36

Karim Benzema (36 ani) își dorește să părăsească deja Arabia Saudită la nici jumătate de an după ce a semnat cu Al Ittihad. 

Atacantul francez s-a întors la echipa de club, Al Ittihad, cu o întârziere de 17 zile, după ce în luna decembrie a plecat mai devreme decât era programat. 

Oficialii arabi nu vor să-l lase să plece

În urmă cu câteva zile, jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat că în această perioadă au loc mai multe discuții între oficialii clubului și jucător, luându-se în calcul și o posibilă plecare din Arabia Saudită a câștigătorului Balonului de Aur din 2022.

Totuși, șefii PIF, fondul public de investiții care controlează și clubul Al Ittihad, nu iau în calcul o asemenea posibilitate, mai ales că francezul este plătit cu 20 de milioane de euro pentru promovarea candidaturii Arabiei Saudite pentru Campionatul Mondial din 2030. 

În 20 de partide jucat pentru Al Ittihad, Karim Benzema a reușind să marcheze de 12 ori și să ofere cinci pase decisive, în toate competițiile.

Karim Benzema era legitimat la Real Madrid din iulie 2009, după ce a fost cumpărat de la Olympique Lyon, pentru 35 de milioane de euro. Francezul a strâns 647 de meciuri, a marcat 353 de goluri și a oferit 165 de pase decisive.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!