Imaginile de la fața locului sunt apocaliptice: din supercarul Lamborghini al portughezului nu a mai rămas decât un 'ghem' de fiare carbonizate, aruncate pe marginea drumului.
Alături de Jota, în mașină se afla și fratele său mai mic, Andre, în vârstă de 26 de ani, care și-a pierdut și el viața. Cei doi se aflau în bolidul de lux când, din primele informații, o anvelopă ar fi explodat în timpul unei depășiri pe autostrada A-52, în apropiere de granița cu Portugalia.
Supercarul s-a transformat într-o torță
Evenimentele s-au derulat cu o viteză uluitoare. Mașina a ieșit de pe carosabil, s-a rostogolit de mai multe ori și a izbucnit în flăcări în toiul nopții. Echipajele de urgență, sosite rapid la fața locului, nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi frați. Decesul lor a fost confirmat de serviciile de urgență din regiunea Castilla și Leon și, ulterior, de Federația Portugheză de Fotbal.
Nenorocirea este cu atât mai mare cu cât Diogo Jota se căsătorise în urmă cu doar două săptămâni cu Rute Cardoso, iubita sa din adolescență și mama celor trei copii ai săi. În ultima sa postare pe Instagram, fotbalistul distribuise imagini de la nuntă, descriindu-se drept "cel mai norocos bărbat din lume".