Cum s-a întors roata! În vara anului trecut, șefii clubului Glasgow Rangers nu mai știau ce să facă, pentru a scăpa de Ianis Hagi (26 de ani). Acum, cei din stafful administrativ sunt disperați să-l convingă pe internaționalul român să-și prelugească acordul cu club.
Motivele acestei situații au fost dezvăluite de Mick Brown, fostul șef al scouterilor de la Manchester United și Blackburn, după cum sport.ro a scris aici. Problema e că situația financiară precară a clubului, plus tratamentul de care a avut parte în vara anului trecut, sunt motivele care îl fac pe Ianis Hagi să fie mai mult cu gândul la plecare decât la prelungirea contractului. Cel puțin asta crede Derek Ferguson (57 de ani), fost atacant al formației din Glasgow.
În dialog cu Ibrox News, Ferguson a explicat că și el, dacă ar fi fost în locul lui Ianis Hagi, ar fi optat pentru încheierea aventurii sale pe „Ibrox Park“.
„E un fiasco ce s-a întâmplat, la începutul acestui sezon. Mă refer la discuțiile legate de contractul său și la faptul că nu juca. Și, din nou, totul se reduce la problemele financiare ale clubului. Rangers se chinuiește la acest capitol. S-a ajuns atunci la o înțelegere cu Ianis, dar nici eu n-aș fi fost foarte fericit, dacă eram în locul lui, în acel moment“, a spus Derek Ferguson, aluzie la faptul că Rangers i-a micșorat contractul lui Hagi, înainte de a-l reprimi la prima echipă.
„Da, eu cred că va pleca“
Mai departe, fostul vârf al scoțienilor, din perioada 1983-1990, a spus că nici ce s-a întâmplat, ulterior, cu Ianis Hagi, după revenirea sa în lotul echipei mari, n-a fost tocmai în regulă.
„Ianis dă toate declarațiile corecte și, sincer, eu cred că iubește acest club. Dar nu cred că își dorește prelungirea contractului. Și din cauza a ceea ce se întâmplă în timpul meciurilor. Un exemplu: meciul cu Queen’s Park, în cupă. Rangers căuta golul, cu disperare, când mai erau 25 de minute, iar el (n.r. – Ianis Hagi) a fost schimbat. Da, eu cred că va pleca de la Rangers, în vară“, concluzionat Derek Ferguson.