Gareth Bale Los Angeles FC Real Madrid Fotbal extern

Gareth Bale, la un pas de despărțirea de Real Madrid! Cu ce echipă s-ar fi înțeles galezul

Gareth Bale (32 de ani) s-a înțeles cu un alt club și este la un pas de despărțirea de Real Madrid.

SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 24 Iunie 2022, 19:22
Data actualizarii: Sambata 25 Iunie 2022, 19:42

Fotbalistul galez Gareth Bale, care s-a despărţit în această vară de echipa spaniolă Real Madrid, îşi va continua cariera în Major League Soccer (MLS), la formaţia americană Los Angeles FC, informează cotidianul sportiv AS.

Negocierile dintre cele două părţi au intrat în faza finală, iar Bale urmează să semneze un contract valabil pe un an, care îi va permite să se menţină într-o formă bună în vederea participării la Cupa Mondială din Qatar (21 noiembrie - 18 decembrie 2022) cu selecţionata ţării sale.

Acordul include şi o opţiune de prelungire cu 18 luni a înţelegerii galezului cu clubul californian, conform site-ului The Athletic.

Gareth Bale este liderul naţionalei Ţării Galilor, care va juca pentru a doua oară în istoria sa la un turneu final de Cupă Mondială, după cel din 1958, graţie victoriei obţinute în faţa Ucrainei, în finala barajului european de calificare.

În vârstă de 32 de ani, Bale a marcat 106 goluri şi a oferit 67 de assist-uri în 258 de partide disputate în tricoul lui Real Madrid.

Galezul va fi coleg la Los Angeles FC cu fundaşul italian Giorgio Chiellini, fostul căpitan al Squadrei Azzurra şi al echipei Juventus Torino.

Modifică setările cookies