VIDEO Fabulos! Cum s-a calificat Maroc în finala Campionatului Mondial Under 20 după ce a jucat cu 3 portari

Fabulos! Cum s-a calificat Maroc în finala Campionatului Mondial Under 20 după ce a jucat cu 3 portari Fotbal extern

În finală, marocanii vor juca împotriva favoritei Argentina.

Selecţionatele Argentinei şi Marocului vor juca finala Cupei Mondiale de fotbal Under-20 din Chile, după ce au obţinut victorii în semifinalele desfăşurate miercuri.

Argentina - Columbia 1-0 în semifinale

Argentina a întrecut Columbia cu 1-0 în penultimul act, la Santiago de Chile, prin golul lui Mateo Silvetti (72), jucător legitimat la Inter Miami. 

Columbienii au jucat ultima parte a meciului în zece oameni, după ce Jhon Renteria a primit al doilea cartonaş galben în minutul 79.

Argentina a dominat competiţia, în ciuda faptului că nu a contat pe jucători precum Claudio Echeverri (Bayer Leverkusen) sau Franco Mastantuono (Real Madrid).

Maroc - Franța 1-1, 5-4 d.l.d. în semifinale, africanii au folosit în meci toți cei trei portari

În cealaltă semifinală, echipa Marocului a învins dramatic Franţa cu 5-4, la loviturile de departajare, la Valparaiso.

Africanii au deschis scorul după autogolul portarului Lisandu Olmeta (fiul lui Pascal Olmeta, fostul portar al lui Olympique Marseille, câștigător de Champions League), la un penalty executat de Yassir Zabiri la care mingea l-a lovit bara, iar apoi a intrat în plasă din goalkeeper (32).

''Les Bleuets'' au egalat prin Lucas Michal (59), iar meciul a ajuns în prelungiri, unde francezii l-au pierdut pe Rabby Nzingoula (107), eliminat pentru al doilea cartonaş galben.

Selecţionerul marocan Mohamed Ouahbi a apelat la al treilea portar din lot, Abdelhakim El Mesbahi, iar acesta a reuşit să apere lovitura decisiv, a lui Djylian Nguessan şi să califice echipa în finală.

Marocanii au început meciul cu Yanis Benchaouch între buturi, dar acesta s-a accidentat în repriza secundă, fiind înlocuit cu Ibrahim Gomis în minutul 64, care i-a lăsat locul lui Abdelhakim El Mesbahi (120+5) pentru loviturile de departajare!

Aceasta este cea mai mare performanţă a Marocului la Under-20, după ce în 2005 a ocupat locul al patrulea, scrie Agerpres.

Finala Argentina - Maroc va avea loc duminică, la Santiago de Chile, precedată de meciul pentru locul al treilea, dintre Columbia şi Franţa, sâmbătă, tot în capitala chiliană.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!