Transferul a fost oficializat pe 28 iulie 2025, iar la 36 de ani, Bokila trăiește un nou capitol într-un campionat considerat solid la nivel european. Premiership-ul scoțian se află la momentul redactării acestui articol pe locul 11 în clasamentul coeficienților UEFA.

Jeremy Bokila are cifre bune în Scoția

Bokila a început sezonul în forță. Are 10 meciuri bifate în campionat și patru goluri marcate, într-o echipă aflată însă în mare dificultate. Livingston ocupă ultimul loc, cu doar 7 puncte după 11 partide disputate. O singură victorie, patru remize și șase înfrângeri pentru formația în galben-negru.

Revenind pe meleagurile noastre, Bokila rămâne legat de perioada sa de la Petrolul. Sezonul 2012-2013 a fost apogeul carierei lui. 22 de goluri și 8 pase decisive, plus finala de Cupă decisă chiar de el în fața CFR-ului. Atunci a atras atenția tuturor, inclusiv a lui Gigi Becali.

Gigi Becali l-a dorit la FCSB

Becali a încercat să îl transfere la FCSB și l-a lăudat deschis. „Este cel mai talentat și cel mai bun din România. Are forță, viteză, lovește mingea de parcă ar lovi o rachetă de tenis. Dacă venea la noi, dădea 30 de goluri. Are un stil ca Thierry Henry”, spunea omul cu bani din fruntea FCSB-ului în 2013.

Cariera lui Bokila a fost una nomadă. A jucat în Rusia, China, Turcia, Qatar, Belgia și Statele Unite. A revenit în România la CFR și apoi la Dinamo, însă fără să repete forma din perioada Petrolului. Pentru naționala Republicii Democratice Congo are 20 de selecții și 6 goluri marcate.