În al treilea său sezon consecutiv în Sardinia, mijlocașul a marcat al doilea său gol în campionat în meciul împotriva echipei Genoa, după cel reușit împotriva lui Torino. O realizare importantă, care vine la a douăzecea sa apariție în acest sezon.

Un gol care valorează mai mult decât trei puncte și un gest care înduioșează un oraș întreg.

Gest emoționant făcut de Viola

Nicolas Viola a sărbătorit într-un mod aparte reușita din meciul cu Genoa, arătând spre camerele de filmat o mască cu Raphael din Ninja Turtles. O dedicație specială pentru Leonardo, un mic fan care s-a stins din viață prematur în urmă cu doar câteva zile.

"Din păcate, săptămâna aceasta am pierdut un mic fan de-al nostru de șase ani, pe nume Leonardo. Acea mască era preferata lui, așa că am vrut să-l îmbrățișăm pe el și familia lui cu acest mic gest, care pentru noi are o semnificație foarte profundă", a spus Viola la microfonul DAZN, vizibil emoționat.

Cagliari a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat pe teren propriu împotriva clubulu Genoa, patronat de Dan Șucu.