VIDEO Dramatism la extrem! Un penalty „panenka” în minutul 90+16 retează șansele lui Cristiano Ronaldo la titlu

Cristiano Ronaldo Abderrazak Hamdallah Al Ittihad al nassr Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 28 Aprilie 2023, 12:42
Data actualizarii: Vineri 28 Aprilie 2023, 12:43

Cristiano Ronaldo (38 de ani) e aproape să rateze și titlul în Arabia Saudită.

Al Nassr a ratat toate obiectivele de la transferul portughezului, plătit cu circa 200 de milioane de dolari pe sezon. Clubul din Riyadh a ieșit din Supercupa Arabiei Saudite și Cupa Regelui, în timp ce titlul se îndepărtează pe zi ce trece.

Cu șase etape înainte de finalul ligii saudite, Al Nassr e pe poziția a doua și tocmai a rămas la șase lungimi în urma liderului Al Ittihad. Într-un meci restanță, disputat joi seară, echipa lui Nuno Espirito Santo a dat lovitura în minutul 90+16!

Un penalty „panenka”, în minutul 90+16, reduce șansele lui Ronaldo la titlu

Al Ittihad a întâlnit formația de pe locul trei, Al Shabab, și a deschis scorul prin marocanul Abderrazak Hamdallah, în minutul 18, din penalty. Shabab a egalat în minutul 67, prin Cristian Guanca, tot de la 11 metri, dar finalul a fost teribil.

Meciul a fost prelungit cu 16 minute, iar Al Ittihad a obținut încă o lovitură de la 11 metri, chiar în minutul 106. A executat tot marocanul Hamdallah, care a avut sânge rece pentru o „panenka” de toată frumusețea. Imediat după gol, stadionul King Abdullah Sports City, plin cu 50.000 de oameni, a „înnebunit”.

Al Ittihad ar putea câștiga primul său titlu din 2009 încoace. Marocanul Hamdallah este golgheterul echipei, cu 22 de goluri în 25 de partide jucate în acest sezon. Culmea, el a jucat înainte pentru Al Nassr, care l-a cedat gratis la clubul din Jeddah în ianuarie 2022.

Al Nassr era lider înainte să vină Cristiano Ronaldo

Când Ronaldo a ajuns la Al Nassr, echipa era lider, cu un punct avans față de următoarea clasată, atunci Al Shabab. În 13 meciuri din liga saudită, de când Cristiano a semnat, Al Nassr a câștigat de opt ori, a făcut trei egaluri și a pierdut două partide. 

Cele două eșecuri au fost chiar în fața marilor rivale: 0-1 cu Al Ittihad și 0-2 cu Al Hilal, în urmă cu o săptămână. În total, bilanțul lui Al Nassr cu Ronaldo este următorul: 16 meciuri, 9 victorii, 3 egaluri și 4 înfrângeri.

Ronaldo a înscris de 11 ori în 14 partide pentru Al Nassr, dar portughezul nu a mai găsit plasa porților adverse de trei meciuri. În ciuda acestor cifre, portughezul e contestat de o parte din fani, mai ales după ce ar fi forțat demiterea francezului Rudi Garcia (59 de ani), la mijlocul lunii aprilie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!