Georgi Sarmov (foto) și Georgi Korudzhiev, foști fotbaliști bulgari care au evoluat și în România, au semnat contracte cu Levski Sofia, acolo unde vor lucra ca scouteri pentru academia clubului și, respectiv, prima echipă.
Foștii internaționali Georgi Sarmov și Georgi Korudzhiev au jucat la Poli Timișoara și, respectiv, FC Bihor
Sarmov (40 de ani) și Korudzhiev (37 de ani) au evoluat amândoi pe postul de mijlocaș central, primul la Poli Timișoara în 2015, al doilea la FC Bihor în 2012-2013, și au jucat la vremea lor inclusiv la Levski.
”Foștii jucători ai lui Levski, Georgi Sarmov și Vladimir Gadzhev, vor lucra în principal pentru academia clubului. Ei revin pe <<Gerena>> într-un nou rol, cel de scouteri, și vor umple astfel golul lăsat de mutarea lui Georgi Korudzhiev, care a fost avansat în același rol la prima echipă”, a notat publicația locală TopSport.
Georgi Sarmov este și fost internațional bulgar, cu 15 selecții între 2008 și 2019, în timp ce Georgi Korudzhiev a reprezentat țara vecină doar la nivel de tineret și juniori.