Amedspor, club cu sediul în Diyarbakir, principalul oraş turc cu populaţie majoritară kurdă, a obţinut, sâmbătă, prima sa promovare în Süper Lig, după ce a terminat la egalitate cu Igdir (3-3) şi s-a clasat pe locul al doilea în 1. Lig (divizia secundă din Turcia).

„Amedspor înseamnă o identitate, culori, valori şi poziţii clare”, a declarat săptămâna aceasta pentru AFP preşedintele clubului, Nahit Eren.

Preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a felicitat ”din toată inima” echipa Amedspor

Acesta denunţă „încercările de a implica Amedspor în diverse polemici” (clubul a fost sancţionat la sfârşitul lunii ianuarie de către Federaţie, acuzat că a făcut „propagandă” pentru combatanţi) şi deplânge insultele care se aud din tribune la aproape fiecare deplasare, în condiţiile în care kurzii reprezintă aproximativ o cincime din cei 86 de milioane de locuitori ai ţării şi în care un lent proces de pace a fost iniţiat la sfârşitul anului 2024, scrie news.ro.

„Felicit din toată inima echipa Amedspor, care va reprezenta oraşul nostru Diyarbakır în Trendyol Super Lig în sezonul viitor, întreaga comunitate @amedskofficial şi pe fraţii mei din Diyarbakır, şi le urez mult succes”, a scris pe X preşedintele Recep Tayyip Erdoğan.

Florent Hasani, sezon excelent în 1.Lig

Un rol important în promovare l-a avut fostul atacant de la Rapid (1 gol în 33 de meciuri pentru giuleșteni între ianuarie 2024 - februarie 2025!), internaționalul kosovar Florent Hasani.

Transferat în ianuarie după 14 goluri în tur la Boluspor, atacantul de 29 de ani a contribuit cu 4 goluri și 4 pase de gol la promovarea istorică a celor de la Amedspor.