Federico Dimarco a deschis scorul după doar 20 de minute din pasa lui Bonny, iar Andy Diouf a dublat avantajul nerazzurrilor în minutul 62. Bianconerii au redus din diferență abia în minutul 85 prin Francisco Conceicao.
Reacția lui Cristi Chivu după Juventus - Inter 1-2
Chiar dacă s-a declarat mulțumit că acest cantonament de vară a decurs fără probleme pentru campioane en-titre, Cristi Chivu nu este pe deplin încântat de felul în care arată în acest moment jocul lui Inter.
”Putem întotdeauna să ne descurcăm mai bine. Turneul se încheie în cel mai bun mod posibil, fără accidentări și, aș spune, cu o prestație bună.
Nu suntem încă pregătiți. Ne lipsește ritmul, ne lipsesc antrenamentele pentru a ne recăpăta rezistența. Mă refer la repriza a doua, care nu mi-a plăcut deloc. Am cedat terenul și posesia. Trebuie să mai găsim soluții, trebuie și putem să ne descurcăm mai bine”, a spus Cristi Chivu după meci.
Antrenorul român a avut cuvinte și la adresa adversarilor și s-a arătat convins că ”Bătrâna Doamnă” va avea un cuvânt greu de spus în noul sezon: ”Juventus e o echipă bună, bine pregătită de antrenor. Meciurile din presezon nu contează foarte mult, dar au jucători de calitate. Este o echipă puternică, care va avea un cuvânt de spus”.
În cele din urmă, Chivu a vorbit despre transformările din lotul lui Inter, dar și despre promovarea altor jucători tineri la prima echipă a nerazzurrilor.
”Meseria mea este să-i antrenez pe jucătorii tineri și să le ofer șansa de a evolua la cel mai bun nivel al lor. Trebuie să progreseze și să se obișnuiască cu ritmul acestor meciuri. Trebuie să fie capabili să facă lucrurile pe care le cerem, alături de colegii lor. Nu trebuie să promovez pe nimeni, pentru că au calitate. Mă interesează modul în care reacționează la greșeli și cum se descurcă în fața anumitor jucători. Toți tinerii au avut o contribuție.
Nu vorbesc despre ierarhii. Știți că, pentru mine, nu există titulari dinainte stabiliți. Toată lumea va avea șansa să evolueze bine și să contribuie la obiectivul nostru”, a încheiat Chivu.