Cu o carieră de 15 ani în antrenorat, în mod cert, Cosmin Contra (49 de ani) credea că le-a trăit pe toate și că nimic nu-l mai poate surprinde. Ei bine, „Guriță“ tocmai a realizat că s-a înșelat!
Ce se întâmplă, în aceste zile, cu Contra îl pune într-o situație demnă de compasiune! Pentru că un tehnician cu un CV bun, per ansamblu, e batjocorit în Arabia Saudită, prins în mijlocul unui război cu care n-are nicio legătură, în mod direct.
Arabii sunt convinși: Contra va fi pus pe liber!
Sport.ro a fost primul site din România care a scris, încă de sâmbătă, despre cazul șocant care îl are în prim-plan pe Contra, în Arabia Saudită. S-a ajuns aici pentru că, la o săptămână după prezentarea românului la Al-Kholood, acest club a fost preluat de niște investitori americani. Noii proprietari nici nu vor să audă de Contra, fiind hotărâți să-și aducă propriul antrenor.
În acest context, Contra, ajuns de joi în Arabia Saudită, stă și așteaptă decizia în cazul său. Și, potrivit ultimelor informații din zona arabă, numărătoarea inversă a început pentru tehnicianul român! El va fi pus pe liber, în următoarele ore, la 18 zile după ce a fost prezentat oficial.
În acest moment, singura necunoscută ține de condițiile rezilierii contractului lui Contra. Mai precis, de suma pe care acesta o va primi, drept despăgubire, după bătaia de joc la care a fost supus. De notat că nici antrenorul român nu e dornic să stea la Al-Kholood, după acest fiasco la care a asistat, începând de joi.
Având în vedere această situație penibilă, arabii i-au transmis lui Contra să mai aibă puțină răbdare, soarta sa urmând a fi decisă până la finalul săptămânii, cel târziu.
Iminenta plecare a lui Contra, de la Al-Kholood, vine după ce despărțirea sa de la precedenta sa formație, Damac, s-a produs tot cu scandal, după un caz ajuns la FIFA.