Cosmin Contra (49 de ani) a „suflat și-n iaurt“, în timpul negocierilor cu Al-Kholood. Discuțiile cu conducerea acestei formații le-a început în luna iunie și le-a finalizat în a doua săptămână din iulie. Degeaba însă!
La această oră, tehnicianul român se confruntă cu o situație incredibilă, cu care nu s-a mai întâlnit niciodată în cariera sa de până acum, și pe care, realist vorbind, nici n-avea cum să o prevadă.
Sport.ro a anunțat, pe 10 iulie, la fix o săptămână după prezentarea oficială a lui Contra la Al-Kholood, că această formație va fi preluată de o companie americană. Acest proiect, cu privatizarea unui club din Saudi Pro League, e o premieră în Regat și face parte dintr-un plan pe termen lung al saudiților. Aceștia și-au propus ca, până în 2030, toate formațiile din primul lor eșalon să fie privatizate.
În acest sens, Al-Kholood a devenit un club deschizător de drumuri în Regat. Toate bune și frumoase până aici, mai puțin pentru Cosmin Contra!
Americanii nu-l vor pe Contra și vor să vină cu oamenii lor!
Problema e că, în ultimele 24 de ore, presa arabă a „explodat“, relatând o situație șocantă. Concret, Cosmin Contra riscă să fie pus pe liber, la doar 16 zile după ce a fost prezentat de Al-Kholood!
S-a ajuns aici pentru că americanii care au preluat acest club, în frunte cu miliardarul Ben Harburg, nu-l vor pe Contra antrenor. Aceștia vor să-și instaleze propriul staff tehnic. De aceea, Contra a ajuns într-o situație penibilă!
Românul a aterizat, ieri, în Arabia Saudită, însă a aflat că noii proprietari vor să-i rezilieze contractul! De aceea, antrenamentul oficial, primul sub comanda lui Contra, programat pentru astăzi, a și fost anulat!
În acest moment, cazul Contra a devenit subiect de glume pe rețelele de socializare în Arabia Saudită, fanii fiind amuzați că românul a sosit în Regat, doar pentru a avea de unde pleca.