Totul s-a întâmplat la scurt timp după ce Franța a eliminat în optimi Paraguay de la Cupa Mondială, după un 1-0.

Senatoarea Celeste Amarilla continuă războiul cu Mbappe

Unicul gol al meciului a fost marcat de Kylian Mbappe din penalty. Atacantul francez a avut unele conflicte pe teren cu câțiva jucători paraguayeni, motiv pentru care eroul Franței s-a transformat în ”ținta” lui Amarilla.

"Camerunez colonizat, care se dă mare că e francez, frustrat, îmbogățit de curând, arogant și urât. A fost nervos și mort de frică tot meciul, la fel ca întreaga lui echipă.

Singurul lucru pe care mulți dintre noi îl reproșăm echipei noastre este că nu i-a dat o palmă zdravănă, după ce s-a terminat meciul. Și asta în condițiile în care nici măcar nu sunt o fană a fotbalului", a fost unul dintre mesajele senatoarei.

Amarilla însă a continuat: "Bruta asta nici măcar n-a învățat să scrie. În loc de lapte matern, a supt nuci de cocos, iar cele mai educate ființe pe care le-a auzit vreodată au fost cimpanzeii. Ar fi trebuit să-i arăți degetul, Orlando Gill (n.r - portarul din Paraguay). Eu fac asta în Senat și nu se întâmplă nimic!"

Răspunsul lui Mbappe nu s-a lăsat prea mult așteptat și i-a transmis un mesaj dur senatoarei: ”Doamnă Celeste Amarilla,

Sunteți o femeie josnică și nedemnă de funcția pe care o ocupați.

Nu reprezentați Paraguayul, această țară care a dat dovadă de pasiune și onoare pe tot parcursul competiției. Prin iresponsabilitatea și rasismul dumneavoastră asumat, întreaga lume a uitat deja parcursul și efortul istoric pe care jucătorii dumneavoastră l-au făcut în timpul acestei Cupe Mondiale, iar în locul lor a rămas imaginea unei doamne incompetente, care oferă cea mai proastă imagine posibilă a țării sale.

Nu voi lăsa niciodată oameni ca dumneavoastră să aibă libertatea de a-și răspândi ura și rasismul în întreaga lume”, a scris Kylian Mbappe pe rețelele sociale.

Schimbul de replici a continuat însă cu un nou mesaj transmis de Celeste Amarilla. Senatoarea a mărturisit că regretă remarcile rasiste făcute la adresa lui Mbappe, însă a transmis că rămâne de aceeași părere în ceea ce privește comportamentul fotbalistului.

Mai mult, Amarilla l-a acuzat pe Kylian Mbappe de ”violență de gen” și spune că a fost discriminată de atacantul francez pentru faptul că este femeie.

Am fost nedreptățită și am avut suficiente motive să depun o plângere. I-aș spune lui Mbappé să-mi citească scrisoarea, dacă știe să citească, și l-aș avertiza să fie atent cu paraguayenii. Ronaldinho a fost deja închis aici, iar el nu ar trebui să mă subestimeze. Îl pot acționa în instanță pentru violență de gen și violență politică. Ar trebui să își ceară scuze față de mine”, a spus Amarilla.