Damjan Djokovic, mijlocașul trecut și pe la FCSB, și juristul Ioan Ivașcu sunt în mijlocul unei anchete desfășurate de Departamentul de Integritate și Antifraudă din cadrul FRF în legătură cu niște meciuri trucate pentru pariuri.
Reacția avocatului lui Damjan Djokovic după scandalul izbucnit la CFR Cluj
Djokovic este bănuit că ar fi luat intenționat un cartonaș galben într-un meci FC Botoșani - CFR Cluj, scor 0-1, disputat la data de 19 decembrie 2025.
Avocatul lui Damjan Djokovic a rupt tăcerea după scandalul care a luat naștere la CFR Cluj.
Sabin Gherdan, unul dintre avocații care îl vor reprezenta pe mijlocașul lui CFR Cluj, susține că fotbalistul croat nu are nicio legătură cu presupusele meciuri trucate pentru pariuri.
Avocatul este de părere că tot acest caz seamănă mai degrabă cu o înscenare.
”Nu are nicio legătură de niciun fel cu acele evenimente. La cum arată lucrurile, pare să fie o înscenare. Și nu vreau să dau mai multe detalii pentru că, din punctul meu de vedere, astfel de litigii se soluționează nu în presă, ci la comisii, pe o cale ce se intitulează ca fiind confidențială, în cazurile care nu sunt publice și comisiile care anchetează anumite chestiuni confidențiale. Și că suma aceasta care s-a menționat, de 800.000 de euro, nu este corectă. Poate știți ceva ce n-am văzut eu.. dar din punctul meu de vedere, este falsă.
Ne limităm la afirmația că Damjan nu are absolut nicio legătură cu chestiunea aceasta și litigiul acesta pare a fi o înscenare”, a spus Sabin Gherdan, conform Fanatik.