Cristi Chivu va conduce, începând de astăzi, primele antrenamente la Inter, după reunirea lotului. Elevii românului s-au adunat, la baza de la Appiano Gentile de sâmbătă, iar sport.ro a explicat ce s-a întâmplat aici, în weekend.

De acum până la primul meci al campionatului, programat pentru 25 august cu Torino pe teren propriu, Inter va avea niște antrenamente intense, dar și trei amicale tari, după cum sport.ro a dezvăluit aici. Acest program a fost conceput de Chivu, care pune la cale o adevărată „revoluție“, la Inter, după cum sport.ro a arătat aici.

Chivu, pe urmele lui Conte și Allegri

Având în vedere că a „moștenit“ o echipă de la Simone Inzaghi, care a cucerit șase trofee în ultimii patru ani, Chivu e conștient că așteptările sunt imense de la el. Pe de altă parte, dacă va reuși, în această misiune, românul își va câștiga definitiv locul în clubul select al marilor antrenori europeni.

În acest sens, presa italiană a notat că noul antrenor al Interului poate merge pe urmele cuplului Antonio Conte - Massimiliano Allegri. 

Primul, la fel ca și Chivu, a ajuns la o formație mare, Juventus, din postura unui antrenor tânăr și lipsit de experiență, la nivel înalt. Chiar și așa, Conte a cucerit titlul în Serie A, încă din primul său sezon la formația torineză, în 2011-2012. Au urmat apoi alte două campionate câștigate, tot cu Juventus, în 2012-2013 și 2013-2014.

Și Massimiliano Allegri a reușit o performanță similară, de a câștiga campionatul italian încă din sezonul său de debut la un gigant din Serie A. Doar că Allegri a reușit asta, la AC Milan, devenind campion al Italiei, în 2010-2011. Apoi, când s-a „transferat“ la Juventus, Allegri a câștigat campionatul din primul său sezon și aici, în 2014-2015. Cu precizarea că acest triumf intern a fost urmat de alte patru victorii, în Serie A, în sezoane succesive!

Așadar, Chivu, dacă va câștiga titlul cu Inter din primul său sezon, va egala performanța remarcabilă atinsă deja de cei doi antrenori coloși din fotbalul italian.