Inter a rămas fără antrenor, după ce Simone Inzaghi a plecat la Al-Hilal, imediat după dezastrul, scor 0-5, din finala Champions League cu PSG.

„Nerazzurri” nu au stat mult pe gânduri și l-au adus pe Cristi Chivu, care la acel moment era tehnicianul Parmei.

Ce salariu are Cristi Chivu la Inter

Italienii de la Calcioefinanza au făcut un top al salariilor încasate de tehnicienii din Serie A, iar conform acestora Cristi Chivu încasează 2,5 milioane de euro pe sezon.

Românul este a șaptelea antrenor în ierarhia din Serie A la acest capitol, la egalitate cu Maurizio Sarri, tehnicianul lui Lazio.

Pe primul loc se află Antonio Conte, care este remunerat cu 8 milioane de euro pe sezon, grație titlului adus în stagiunea trecută pe „Stadio Diego Armando Maradona”.

Podiumul este ocupat de Massimiliano Allegri și Gian Piero Gasperini, care au semnat în această vară cu AC Milan, respectiv cu AS Roma. Ambii tehnicieni câștigă 5 milioane de euro pe sezon.