Cristi Chivu și-a făcut „încălzirea“ la Inter Milano cu prilejul FIFA Club World Cup 2025, competiție în care a atins optimile cu noua sa echipă.

Întrecerea din America, deși ultramediatizată, a fost prea puțin importantă pentru vicecampioana Italiei și Europei. Așadar, ce contează cu adevărat, atât pentru Inter, cât și pentru Chivu, va fi sezonul 2025-2026. Aici, în prima etapă din Serie A, luni, 25 august, Inter va primi vizita celor de la Torino. Apoi, treptat, echipa va intra „în focuri“ și în celelalte competiții.

Până atunci, după trei săptămâni de vacanță, astăzi a avut loc reunirea lotului, sub comanda lui Chivu. 

Reunire fără Fratessi și Taremi

Fotbaliștii milanezilor s-au revăzut, la baza de la Appiano Gentile. Potrivit Sky Sports, astăzi, cei prezenți au fost supuși doar testelor fizice. Ele vor continua și mâine. Primele antrenamente, conduse de Chivu, vor începe abia de luni.

De precizat că, astăzi, de la reunirea lotului au lipsit Davide Frattesi (25 de ani) și Mehdi Taremi (33 de ani). Primul se recuperează după o accidentare și e de așteptat să ajungă lângă colegii săi, spre sfârșitul săptămânii viitoare.

Iranianul Mehdi Taremi – a lipsit de la Mondialul Cluburilor din cauza războiului Iran – Israel – a primit câteva zile în plus din partea staffului tehnic. Și acesta e așteptat, la baza de la Appiano Gentile, zilele viitoare. Cu precizarea că, foarte probabil, Taremi va părăsi Inter până la startul noului sezon. Fostul golgheter al celor de la Porto mai are doi ani de contract cu Inter, cu un salariu stagional de trei milioane de euro, însă nu s-a adaptat la fotbalul din Serie A. E de așteptat ca Taremi să ajungă în Premier League, el fiind în negocieri cu Fulham și cu West Ham United