S-a tot spus că alegerea lui Cristi Chivu (44 de ani) pentru banca Inter-ului s-a datorat faptului că, fiind un fost jucător al milanezilor, dar și un antrenor format în academia clubului, el a fost considerat un garant al stabilității, după plecarea lui Simone Inzaghi, la Al-Hilal Riad.
Chiar și așa, încă de la debutul său pe banca primei echipe, tehnicianul român a fost nevoit să facă mai multe schimbări în formula de start pentru duelul cu Monterrey (Mexic), la Mondialul Cluburilor. Patru mai precis, dacă facem comparația cu ultimul meci al lui Inter cu Inzaghi pe bancă, în finala Champions League cu PSG (0-5).
Iată formulele de start, în condițiile în care au fost trei săptămâni între cele două meciuri:
Inter la finala Ligii Campionilor cu PSG:
Sommer – Pavard, Acerbi, Bastoni – Dumfries, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan, Dimarco – Thuram, Lautaro Martinez
Inter în primul meci al lui Chivu cu Monterrey:
Sommer - Pavard, Acerbi, Bastoni - Darmian, Barella, Asllani, Mkhitaryan, Carlos Augusto – Lautaro Martinez, Esposito
După cum se poate vedea, formula defensivă a fost neatinsă. În schimb, Dumfries, Calhanoglu, Dimarco și Marcus Thuram au ieșit din primul 11 al Inter-ului, fiind înlocuiți de Darmian, Asllani, Carlos Augusto și de Esposito.
Dintre cei care au pierdut echipa de start, după venirea lui Chivu, Dimarco și Thuram au luat loc pe bancă, în partida cu Monterrey, la Los Angeles.
În rest, au lipsit Bisseck, Calhanoglu, Dumfries, Zielinski și Fratessi, toți accidentați. Iar Mehdi Taremi e blocat în Iran din cauza războiului cu Israel care a închis spațiul aerian din ambele țări.