kylian mbappe German Cano Karim Benzema Robert Lewandowski Sadio Mane Fotbal extern

Cei trei care au speriat Vestul! Cum arată podiumul golgheterilor lumii pe anul 2022

Kylian Mbappe, Karim Benzema și Robert Lewandowski sunt primii trei cei mai buni marcatori în acest moment.

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 04 Iulie 2022, 08:42
Data actualizarii: Luni 04 Iulie 2022, 08:45

Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului a publicat topul golgheterilor lumii pe anul 2022, pe primele trei poziții aflându-se Mbappe, Benzema și Lewandowski.

Kylian Mbappe (PSG & Franța, 27 de goluri), Karim Benzema (Real Madrid & Franța, 25 de goluri) și Robert Lewandowski (Bayern Munchen & Polonia, 22 de goluri) sunt cei mai buni marcatori din lume, într-un clasament realizat pentru perioada 1 ianuarie - 30 iunie și care ține cont de reușitele din campionatele și cupele interne, și din competițiile internaționale de club sau ale echipelor naționale.

Doar Cano, Mane, Annor și Nkunku au mai înscris de cel puțin 20 de ori

Liderul Mbappe a marcat de 19 ori în Ligue 1, de 3 ori în Coupe de France, de 2 ori în Champions League și de 3 ori la reprezentativa Franței.

Cel puțin 20 de goluri au mai înscris German Cano (Fluminense & Argentina, 22 de goluri, fără reușite la echipa națională, de aici poziționarea lui Lewandowski pe locul 3), Sadio Mane (Liverpool & Senegal, 21), Yaw Annor (Ashanti Gold & Ghana, 21) și Christopher Nkunku (RB Leipzig & Franța, 20).

Modifică setările cookies