Premiantul Chivu! Așa a fost antrenorul român, în primul său sezon la Inter Milano. Cifrele sale sunt elocvente: 56 de meciuri, 38 de victorii, 6 remize, 12 înfrângeri, golaveraj: 122-55!
Cu un procentaj incredibil al victoriilor, de 67,8%, Chivu și-a câștigat locul în istoria Interului, după cum Sport.ro a arătat aici. Eventul realizat într-un fotbal deosebit de dur e deja un „certificat de calitate“ pentru tehnicianul român.
În acest context, prestigioasa publicație britanică „The Guardian“ a dedicat un amplu editorial triumfului Interului în finala Cupei Italiei: 2-0 cu Lazio. Aici, sub semnătura lui Nicky Bandini, au fost remarcate meritele lui Chivu la sezonul istoric al milanezilor.
„Rezultatul din finală reflectă planificarea solidă și influența lui Chivu“
Încă din debutul textului, jurnalista britanică a remarcat modul în care antrenorul de 45 de ani a schimbat Interul în bine.
„Inter a transformat meciul cu Lazio din finala cupei într-o victorie ușoară. Practic, acest ultim act a fost un duel dezechilibrat. Pentru că cea mai bună echipă din Italia a dat la o parte, pur și simplu, o adversară lipsită de calitățile necesare pentru a fi competitivă la acest nivel. Diferența de clasă a fost evidentă. Rezultatul final a reflectat planificarea solidă și influența lui Chivu asupra echipei sale“, a fost un prim fragment din textul publicat în „The Guardian“.
Mai departe, Nicky Bandini i-a dedicat lui Chivu capitole importante din textul ei.
„Echipa pe care Chivu a <<moștenit-o>> de la Inzaghi a alergat după patru trofee și n-a câștigat nimic. Locul lui Chivu, în istoria Interului, era deja asigurat de pe vremea când a fost jucător în echipa pregătită de Mourinho care a făcut tripla, în 2010. Dar acum, Chivu a avut o dublă istorică, în calitate de antrenor, pentru același club. Iar cea mai importantă lecție dată de Chivu poate fi și cea mai banală. <<Să câștigi două trofee e un rezultat pe lângă care nu poți să treci ușor niciodată. Pentru că nu e ușor>>. Ce-i drept, Interul lui Chivu a lăsat fix această impresie, că totul a venit foarte ușor“, a concluzionat Nicky Bandini.