FOTO Ce face și cum arată azi portarul exotic pe care Hagi l-a luat la FCSB și apoi în Turcia

Robinson Zapata FCSB Steaua Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 01 Februarie 2023, 07:54
Data actualizarii: Miercuri 01 Februarie 2023, 08:23

Patru jucători din Columbia au evoluat la FCSB de-a lungul anilor: Dayro Moreno, José „Pepe” Moreno, Juan Carlos Toja și Róbinson Zapata. Ultimul, poreclit „Rufay”, după faimosul portar nigerian Peter Rufai, a fost cel mai de succes dintre ei.

de Ionuț AXINESCU

Zapata a fost transferat la FCSB în vara lui 2007, când Gică Hagi era antrenorul echipei patronate de Gigi Becali. Un milion de euro au plătit bucureștenii celor de la Deportivo Cúcuta în schimbul columbianului, care a devenit imediat titular indiscutabil în echipa „Regelui”.

Zapata la FCSB: două participări în UCL, scăderea de formă și criticile patronului

Cu Zapata în poartă, FCSB a intrat în grupele Ligii Campionilor, iar goalkeeper-ul sud-american s-a transformat, datorită stilului său spectaculos și eficient, într-unul dintre favoriții tribunei. Chiar dacă Hagi a părăsit clubul după numai trei luni, din cauza certurilor cu patronul, „Rufay” a rămas prima opțiune în poartă.

În startul sezonului următor, columbianul a impresionat din nou, iar FCSB a prins încă o dată grupele UCL. Forma sa excelentă a atras atenția inclusiv în Premier League, Portsmouth fiind interesată să-l transfere. În cele din urmă, interesul englezilor nu s-a concretizat și portarul născut în Florida, un mic orășel din vestul Columbiei, a continuat în România.

În primăvara lui 2009, prestațiile lui Zapata au fost tot mai modeste, cu unele gafe în stilul lui Carlos Fernandes, totul și pe fondul unor probleme personale. Soția sa, care pierduse o sarcină în 2008, a născut chiar de 7 mai o fetiță venită prematur pe lume, de doar 1,5 kilograme. „Deja am început să mă distrez cu Zapata la câte prostii face în poartă. Lasă că o să vină Tătăruşanu şi n-o să mai pupe el poarta”, l-a criticat, în stilul caracteristic, Gigi Becali.

Odată depășite hopurile din viața personală, „Rufay” și-a recăpătat forma de altădată, chiar dacă acum îl avea concurent pe Ciprian Tătărușanu, venit între timp de la Bistrița. După erorile repetate ale lui „Tătă” și plecarea italianului Bergodi, înlocuit cu Stoichiță, columbianul și-a redobândit locul de titular în poarta FCSB-ului. 

„Pițurcă m-a distrus!” Hagi l-a transferat la Galatasaray, unde a fost un eșec

În al patrulea sezon la FCSB, odată cu numirea lui Pițurcă pe banca tehnică, Zapata a devenit rezervă eternă, ba chiar a fost trimis la echipa secundă. Într-un interviu oferit Gazetei Sporturilor, în 2011, columbianul spunea că „Piți” i-a făcut viața un coșmar.

„Pițurcă a fost extrem de distant cu mine. Nu a vrut deloc să-mi explice de ce nu mă place. M-a distrus! Am vrut să plec, aveam ofertă, dar nici aşa nu m-a lăsat. Nu am înţeles de ce nu mi-a zis în faţă că nu are nevoie de mine. Mi-am dat seama mai târziu că îl adusese pe Stanca şi de aceea nu mai avea nevoie de mine”, declara „Rufay”.

În acest context, în decembrie 2010, sud-americanul și-a încheiat definitiv socotelile cu FCSB, cu toate că mai avea șase luni de contract. În total, columbianul a apărut în 111 partide pentru clubul bucureștean, fără să câștige niciun trofeu. 

Rămas liber de contract, Róbinson Zapata a fost „salvat” tot de Gică Hagi, cel care îl adusese în România. „Regele” l-a luat, în ianuarie 2011, la Galatasaray, unde însă „Rufay” nu și-a regăsit forma de altădată.

Criticat de jurnaliștii turci din cauza evoluțiilor slabe, columbianul a fost dat afară după doar șase luni. A adunat 12 partide pentru Galata, în care a încasat 18 goluri. Nici Hagi n-a avut mai mult succes. Tehnicianul român a fost concediat de turci la finalul lui martie 2011, unul dintre reproșurile șefilor fiind chiar titularizarea insistentă a lui Zapata, în ciuda prestațiilor sub așteptări ale acestuia.

Ce face azi Róbinson Zapata, după ce a apărat până la 42 de ani

După experiența nefericită din Turcia, Zapata a revenit acasă, în Columbia, unde avea să evolueze până în 2021, când s-a retras, la 42 de ani. Fostul portar al FCSB-ului a jucat, pe rând, la Deportivo Pereira, Itagüí, Millonarios, Santa Fe și Jaguares de Córdoba.

La Santa Fe a scris istorie, câștigând două campionate naționale și o Copa Sudamericana, într-o finală decisă la penalty-uri, cu argentinienii de la Huracán. Succesul cu Santa Fe l-a readus și la naționala Columbiei. Zapata a apărat poarta „los cafeteros” în 2016, la 38 de ani, într-un joc cu Costa Rica. 

După ce s-a retras, în 2021, Zapata a fost chemat de Santa Fe să fie antrenor de portari pentru tinerii din academie. Din 2022, „Rufay” se ocupă și de portarii echipei feminine a clubului unde și-a căpătat statutul de legendă.

În paralel, fostul fotbalist, ajuns la 44 de ani, și-a deschis și o școală de fotbal în Bogotá, capitala Columbiei. Se numește Zalvar Excelsiors, iar „Rufay” este asociat cu Camila Melo, o fostă jucătoare profesionistă de fotbal. 

„Pentru un portar este doar muncă. Nu e loc de oboseală, nu ai timp să pleci capul. E doar muncă și să te depășești zi de zi pe tine însuți” - Róbinson Zapata

4 selecții pentru naționala de seniori a Columbiei are Zapata

180 de mii de euro a fost salariul anual al luI Zapata la FCSB

Columbianul a jucat la 14 cluburi, în patru țări diferite: Columbia, România, Turcia și Argentina

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!