Legia a deschis scorul după doar 11 minute în partida de pe terenul lui Motor Lublin, însă golul înscris de atacantul spaniol Marc Gual a fost unul total atipic.
Portarul lui Motor Lublin, păcălit de un fluier din tribună la meciul cu Legia: "Cel mai absurd gol din cariera mea"
La capătul unui atac eșuat al celor de la Legia, mingea a ajuns în brațele portarului de la Legia, Kacper Rosa (30 de ani). Goalkeeper-ul a ales să continue faza într-un mod bizar: a aruncat mingea pe gazon, lăsând de înțeles că se pregătește să execute o lovitură liberă.
Marc Gual, atacantul Legiei, a împins mingea în poarta goală, iar reușita a fost validată de arbitru.
La un flash-interviu acordat la pauză, Kacper Rosa a susținut că a fost păcălit de un fluier din tribună. Portarul de la Motor Lublin a crezut că s-a dictat ofsaid la faza respectivă, motiv pentru care se pregătea de executarea unei lovituri libere.
"Am auzit fluierul. Am fost convis că arbitrul a dictat ofsaid. Nu m-am uitat după arbitru pe teren să îl vad dacă are fluierul în gură sau nu. Doar am auzit fluierul și am pus mingea jos, crezând că trebuie să reiau jocul cu lovitură liberă.
Arbitrul mi-a spus că nu a fluierat, deci probabil a fost cineva din tribună. S-a întâmplat și îmi asum eroarea.
Este cel mai absurd gol pe care l-am încasat în cariera mea. S-a întâmplat și pentru că sunt mulți oameni pe stadion azi, multe fluierături", a spus Kacper Rosa, potrivit Meczyki.
La pauză, Motor Lublin și Legia Varșovia se aflau la egalitate, 1-1, după ce gazdele au egalat în minutul 37 prin Van Hoeven. Pe banca de rezerve a celor de la Motor Lublin se află Antonio Sefer.