Dugandzic s-a despărțit la finalul lunii ianuarie de Al Tai, divizionara secundă din Arabia Saudită. Croatul ar fi ajuns pe lista celor de la FCSB și Petrolul, însă atacantul nu a părut să ia în calcul o revenire în România.

Marko Dugandzic, aproape de un transfer în Coreea de Sud

Presa din Coreea de Sud anunță acum că Marko Dugandzic este pe cale să semneze cu FC Seul, echipă de primă ligă care a încheiat ultimul sezon pe locul 4.

Surse din Croația și Serbia au declarat pentru Sportivomedia"FC Seul a încheiat negocierile cu Marko Dugandzic. Contractul nu a fost încă semnat, dar totul va fi finalizat curând". Informația nu a fost confirmată încă de clubul din Coreea de Sud. 

  • Tot în Coreea de Sud a ajuns în această iarnă și Andrea Compagno, un alt atacant care a impresionat în campionatul României. Atacantul a semnat cu Jeonbuk Hyundai, fosta echipă a lui Dan Petrescu.

Marko Dugandzic, fost jucător la Osijek, Ternana, Matera, FC Botoșani, Sochi sau CFR Cluj, a traversat cel mai bun sezon din carieră la Rapid. În stagiunea 2022/2023, croatul marca 22 de goluri în Superliga, câștiga titlul de golgheter, iar ulterior era vândut la Al Tai pentru 2 milioane de euro.

Dugandzic nu a impresionat în Arabia Saudită. A marcat doar 4 goluri în 38 de apariții, iar după primul sezon a retrogradat cu echipa sa în eșalonul secund.