Au așteptat să plece Rădoi? Gaziantep a făcut spectacol la primul meci fără antrenorul român

Au așteptat să plece Rădoi? Gaziantep a făcut spectacol la primul meci fără antrenorul român Fotbal extern

La trei zile de la plecarea lui Mirel Rădoi, Gaziantep a dispus luni seara, în deplasare, scor 4-2, de Goztepe.

La Izmir, în primul meci al celor de la Gaziantep după plecarea lui Mirel Rădoi, noul antrenor, Orhan Ak, a reuşit o victorie categorică. Unul dintre jucătorii decisivi ai acestui succes a fost căpitanul Alexandru Maxim – autor a două assist-uri.

Gaziantep a deschis scorul repede, în minutul 5, prin Dervişoglu, apoi Maxim a fost servantul lui Abena, în minutul 10 şi oaspeţii s-au desprins la două goluri. Gazdele au avut penalti, apărat de portarul Tobiasz, în minutul 31, iar Kozlowski a mărit avantajul echipei lui Ak, în minutul 34. Tot Kozlowski a stabilit scorul pauzei, după o pasă decisivă primită de la Maxim, în minutul 45+1, şi Gaziantep avea 4—0 după prima parte. Gazdele au efectuat trei schimbări la reluare şi au redus din diferenţă, în minutul 51, prin Juan. Însă formaţia din Izmir a rămas în zece din minutul 72, când Bayrak a fost eliminat şi ultimul gol al meciului a aparţinut gazdelor, din penalti transformat de Juan, în minutul 90+3. S-a terminat Goztepe Izmir – Gaziantep 2-4, iar cei doi jucători români care au evoluat pentru învingători au fost înlocuiţi în partea secundă: Maxim în minutul 62, iar Sorescu în minutul 69. În clasament, Gaziantep e pe 6, cu 7 puncte, în timp ce Goztepe e penultima, cu un singur punct.

  • Radoi antrenor

Duelul românilor, câștigat de Ianis Hagi 

Într-un alt meci al etapei, la Rize, s-a desfăşurat duelul românilor, în Rizespor – Alanyaspor. Oaspeţii s-au impus cu 1-0, prin autogolul lui Zakaria Ariss, din minutul 70. La Rizespor, Mihăilă a intrat în minutul 65, iar Iustin Doicaru a fost introdus în joc din minutul 76. Ianis Hagi a fost titular la Alanyaspor şi a ieşit de pe teren în minutul 40.

Alanyaspor e pe 7 în ierarhia din campionatul Turciei, cu 7 puncte. Rizespor are 6 puncte şi e pe 11.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!