Într-o scrisoare emoționată publicată pe rețelele sociale, Messi a anunțat că se gândea de ceva vreme la această decizie, iar moartea tatălui său l-a convins că este momentul oportun să punctă punct carierei glorioase în tricoul Argentinei.
Cristian Romero va fi noul căpitan al Argentinei după retragerea lui Messi
Presa internațională a scris deja că numărul 10 al naționalei Argentinei ar urma să ajungă la Nico Paz, tânărul care a impresionat în tricoul lui Como, dar care a avut parte de puține minute la Cupa Mondială.
Potrivit presei locale, Cristian Romero, de la Atletico Madrid, a fost ales să devină noul căpitan al Argentinei, transmite News.ro.
Fundaşul de la Atlético Madrid va prelua astfel acest rol simbolic, după mai mulţi ani sub conducerea lui Lionel Messi.
Messi preluase funcţia de căpitan în 2011 şi a rămas la cârma echipei timp de 15 ani.
La 28 de ani, Romero se pregăteşte astfel să atingă un nou nivel cu naţionala, el care s-a impus ca unul dintre pilonii echipei antrenate de Lionel Scaloni.
La echipa naţională, Romero a purtat banderola de căpitan de trei ori, în meciurile împotriva Venezuelei, Chile şi Mauritaniei. A jucat de 58 de ori pentru Albiceleste, marcând patru goluri şi oferind două pase decisive.
Temperamentul său şi importanţa pe care o are în cadrul grupului îl fac acum principalul reprezentant al selecţionerului pe teren.
Fundaşul va avea astfel greaua responsabilitate de a reprezenta Albiceleste în era post-Messi, având în spate, printre altele, două titluri de Copa América şi o Cupă Mondială câştigate în timpul mandatului fostului căpitan.