Legendarul fotbalist a mărturisit că se gândea la ceva vreme la acest pas, însă moartea tatălui său l-a convins că este momentul oportun să pună punct.
S-a aflat! Ce se întâmplă cu tricoul cu numărul ”10” după retragerea lui Lionel Messi de la naționala Argentinei
Lionel Messi s-a retras de la naționala Argentinei.
După decizia luată de Messi, mulți s-au întrebat ce se va întâmpla cu tricoul cu numărul 10 purtat de multiplul câștigător al Balonului de Aur. Se pare că Lionel Scaloni a luat deja această decizie.
Conform ESPN, în cazul în care Lionel Scaloni își va prelungi contractul ca selecționer al Argentinei, lucru așteptat să se întâmple în următoarele luni, tehnicianul îi va înmâna tricoul cu numărul 10 lui Nico Paz.
Sursa citată scrie că această decizie a fost luată deja în cadrul naționalei albiceleste. Messi a purtat tricoul cu numărul 10 timp de 17 ani.
Nico Paz s-a născut în Spania, însă reprezintă Argentina la nivel de echipă națională. Fotbalistul celor de la Como a strâns 11 meciuri la națională și a reușit să marcheze un gol.
Mesajul prin care Lionel Messi și-a anunțat retragerea de la națională
”După tot acest timp care a trecut de la finală și după ce m-am gândit foarte mult, vreau să le spun tuturor că mă retrag de la echipa națională… A fost o decizie care m-a durut și care încă mă doare profund, dar înțeleg că acesta este momentul potrivit. Jur că am dat mereu totul, nu doar în ultimii ani, când am câștigat tot, ci și înainte.
Am luptat mereu și am dat totul pentru acest tricou, pentru a vă aduce bucurie și pentru a vă face să vă simțiți mândri că sunteți argentinieni prin fotbal. Nu mai este foarte mult timp și diferite capitole ajung la final. Acesta este unul care mă doare foarte tare. Iubesc, am iubit și voi iubi mereu să fac parte din echipa națională. Am dat tot ce am avut și nu mai am nimic de oferit. În plus, vin din urmă jucători tineri foarte buni, care merită să fie aici.
Vă mulțumesc pentru toată dragostea din acești 20 de ani. O să-mi lipsească să vă aud din interior. De acum voi fi unul dintre voi, voi susține mereu echipa din afară, în momentele bune și cu atât mai mult în cele grele. Le mulțumesc familiei mele pentru că a fost mereu alături de mine și pentru că m-a însoțit pe tot parcursul acestei călătorii frumoase, dar dificile. Le mulțumesc tuturor antrenorilor, colegilor și conducătorilor alături de care am avut șansa să trăiesc această experiență. Plec cu amintiri și momente de neuitat.
Plec împăcat și mândru, știind că, împreună cu colegii mei, v-am oferit momente la care cândva doar visam. A fost o nebunie să trăiesc toate acestea alături de voi. Vă iubesc! Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai făcut argentinian. Hai, Argentina! Am scris aceste cuvinte pe 21 iulie, la două zile după finală. Astăzi, după ceea ce s-a întâmplat cu tatăl meu, sunt și mai convins de această decizie decât eram atunci”, a fost mesajul lui Messi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News











