„La Al-Nassr, dacă echipa pierde cu 4-3, dar Ronaldo dă trei goluri, atunci toată lumea e fericită. Fiindcă scopul a fost atins: Ronaldo e fericit“.
Această dezvăluire a fost făcută pentru Sport.ro de un antrenor român, care lucrează de mulți ani în zona arabă, și e confirmată de telenovela „Cristiano Ronaldo, contract nou la Al-Nassr“ pe care o vedem de vreo două luni.
Ajuns la formația din Riad, în ianuarie 2023, CR7 a avut cifre excelente – 93 de goluri și 19 pase de gol, în 105 meciuri -, dar n-a câștigat nimic, în materie de trofee. Și, periodic, s-a remarcat din cauza unor gesturi prin care s-a comportat ca un „geniu neînțeles“, supărat că ceilalți jucători sunt incapabili să se ridice la nivelul său.
După o asemenea experiență, mulți au crezut ca părțile vor ajunge la o despărțire amiabilă, în vară. Iar această variantă părea că s-a confirmat, săptămână trecută, când Ronaldo a făcut o postare cu iz de adio.
Între timp însă, clubul Al-Nassr a rămas la picioarele starului portughez, disperat să-l convingă să semneze un nou contract.
Al-Nassr vrea să-l ia pe Bastoni, ca să-i facă pe plac lui Ronaldo
Cât timp a fost la Al-Nassr, Cristiano s-a plâns, în mod repetat, de „subțirimea“ lotului. Echipa n-a fost niciodată în cursă, în mod real, pentru titlu și, periodic, a pierdut meciurile importante, în fața rivalilor Al-Hilal Riad și Al-Ittihad Jeddah.
Acum însă, șefii lui Al-Nassr vor să-i demonstreze lui Ronaldo că, dincolo de faptul că îl vor pe el în continuare, sunt hotărâți să formeze și un lot competitiv. În acest sens, gruparea din Riad pregătește un transfer spectaculos, menit să întărească apărarea, „cu dedicație“ pentru Ronaldo.
Concret, Al-Nassr e în negocieri cu Inter Milano pentru aducerea fundașului Alessandro Bastoni (foto sus, 26 de ani). Vicecampioana Italiei cere 100 de milioane de euro în schimbul jucătorului, sumă pe care Al-Nassr e mai mult decât capabilă să o plătească. Arabii au pus pe masa fotbalistului un contract de 4 ani, cu un salariu stagional de 20 de milioane de euro!
Potrivit presei internaționale, sosirea lui Bastoni, la Al-Nassr Riad are șanse mari să fie oficializată, în curând. Așa s-ar explica și faptul că, în ultimele ore, s-au intensificat zvonurile potrivit cărora și Cristiano Ronaldo ar urma să semneze un nou contract cu Al-Nassr.