VIDEO Nebunie în Formula 1: dublul campion mondial Fernando Alonso, declasat și apoi reclasat în Marele Premiu al Arabiei Saudite!

Fernando Alonso Aston Martin Formula 1 marele premiu al arabiei saudite Max Verstappen F 1
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 20 Martie 2023, 10:47
Data actualizarii: Luni 20 Martie 2023, 10:49

Pilotul spaniol fusese inițial ”retrogradat” de pe poziția a treia pe a patra din cauza unei penalizări.

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a fost reclasat pe locul trei în Marele Premiu al Arabiei Saudite şi a obţinut al 100-lea său podium din Formula 1, după ce a scăpat de o a doua penalizare de zece secunde la finalul cursei, transmite Reuters.

Dublul campion mondial a ocupat locul trei la finalul cursei desfăşurate duminică seara pe circuitul de la Jeddah, dar după ce a participat la festivitatea de premiere a fost anunţat că a primit o penalizare de zece secunde şi a fost declasat pe locul patru.

De ce a fost penalizat inițial Fernando Alonso

Iniţial, Alonso a primit o penalizare de cinci secunde, pentru că nu a aliniat corect maşina la startul cursei, la care s-au adăugat alte zece secunde din cauză că un mecanic, în momentul schimbării pneurilor şi efectuării penalizării la boxe, a atins difuzorul în acel timp.

A doua penalizare a fost însă anulată după ce Aston Martin a contestat decizia comisarilor de cursă.

''Sunt fericit în final cu rezultatul din această seară (duminică, n. red.) şi de al doilea nostru podium. Am arătat că suntem a doua cea mai rapidă echipă şi că avem un ritm bun în cursă'', a spus Alonso într-un comunicat.

Atingerea mașinii cu un cric nu poate fi considerată intervenție mecanică

Aston Martin a prezentat dovezi video la întrunirea Comitetului Consultativ Sportiv conform cărora în alte şapte cazuri de atingere a maşinii, în timp ce se executa o penalizare similară, nu s-a impus o sancţiune. Comisarii au admis că atingerea maşinii în orice fel, chiar cu un cric, nu poate fi considerată o intervenţie mecanică.

Alonso, după retrogradarea pe locul patru, a criticat Federaţia internaţională de automobilism că a dictat cu întârziere a doua penalizare, la mai mult de 30 de tururi de la momentul incidentului. 

Fernando Alonso, locul 3 în clasamentul general, după Max Verstappen și Sergio Perez

Spaniolul a argumentat că dacă ar fi ştiut mai devreme de a doua penalizare ar fi putut forţa un avans mai mare faţă de George Russell (Mercedes), clasat pe locul patru iniţial la cinci secunde de Alonso.

Alonso ocupă locul trei în clasamentul piloţilor cu 30 de puncte, în urma lui Max Verstappen (44) şi a lui Sergio Perez (43), ambii de la Red Bull, după primele două curse ale sezonului, informează Agerpres.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!