Universitatea Craiova a fost fără doar și poate cea mai bună echipă a fotbalului românesc de anul trecut. Oltenii au cucerit ambele trofee puse în joc: titlul și Cupa României, astfel că a beneficiat de foarte multe avantaje în preliminarii.
Ce șanse are Universitatea Craiova să intre în „Faza Ligii” din cupele europene
„Știința” și-a început drumul european din primul tur preliminar al UEFA Champions League, acolo unde a trecut fără probleme de ML Vitebsk. Din nefericire, oltenii au fost eliminați în turul doi de către Levski Sofia, astfel că au fost retrogradați în Europa League.
În a treia „dublă”, elevii pregătiți de Filipe Coelho se duelează cu KuPS. Primul meci s-a terminat la egalitate, scor 1-1, însă Universitatea Craiova are un avantaj important: returul va avea loc în România, pe „Ion Oblemenco”.
Dacă va trece mai departe de KuPS, campioana României va avea asigurată prezența în UEFA Conference League. Cel puțin pe hârtie, „Știința” este văzută ca mare favorită la calificare în play-off-ul UEFA Europa League, iar acest lucru a fost sesizat și de experți.
Specialiștii de la Football Meets Data au dezvăluit ce șanse au echipele ce au participat în primul tur preliminar al UEFA Champions League să sufere o triplă eliminare. Ei bine, campioana României stă foarte bine. Mai exact, Universitatea Craiova are o șansă de doar 4,4% să nu prindă cel puțin „Faza Ligii” UEFA Conference League.
După un calcul simplu, oltenii vor fi în proporție de 95,6% în „Faza Ligii”. Doar FC Thun (96,7%), Lech Poznan (97,2%) și Omonia Nicosia (99,9%) au o șansă mai mare decât Universitatea Craiova.










