După 0-0 în tur, în Ungaria, CFR Cluj s-a impus cu 3-0 joi seară pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, în returul primului tur preliminar din UEFA Europa League.
Otto Hindrich, reacție categorică după CFR Cluj - Paksi: ”I-am spus să stea liniștit că o scot!”
După meci, Otto Hindrich, care a scos două lovituri de la 11 metri executate modest de Vecsei, după ce prima, irosită, a trebuit să se reia, a dezvăluit că era extrem de sigur pe sine la penalty-urile celor de la Paksi.
Hindrich a mărturisit discuția pe care a purtat-o în propriul careu cu Damjan Djokovic, colegul său de la CFR.
”Mă simt foarte bine, cred că eram obligați să ne calificăm. E bine. A fost un meci strâns până la 2-0 și de acolo s-a terminat calificarea.
Înainte să dea penalty, mi-a zis Djoko că e penalty și i-am zis să stea liniștit că o scot. E a doua oară când se repetă un penalty la noi, dar e bine că a ratat, șansa a fost de partea noastră.
Va fi o dublă foarte grea cu Lugano, dar cred că avem șanse dacă ne dorim și suntem concentrați”, a spus Hindrich.
Alin Fică a deschis scorul în minutul 35, iar în actul secund, după ce Vecsei a irosit două șanse de a restabili egalitatea prin penalty, CFR Cluj a dus scorul la 3-0.
Louis Munteanu a majorat diferența, mai întâi, în minutul 85, la 10 minute după ce a fost introdus pe suprafața de teren, în timp ce Karlo Muhar a închis tabela de marcaj cinci minute mai târziu.