VIDEO EXCLUSIV Moruțan i-a cucerit pe fanii lui Galatasaray: „Ați văzut ce suporteri frumoși avem! Încerc să intru în primul 11”

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 17 Martie 2022, 22:57
Data actualizarii: Joi 17 Martie 2022, 23:06

Moruțan și Cicâldău au fost eliminați din optimile Europa League de către Barcelona.

Chiar dacă a deschis scorul prin Texeira, în minutul 28, Galatasaray nu s-a putut califica în sferturile Europa League. Barcelona a turat motoarele pe sfârșitul primei reprize și în începutul actului secund, iar în minutul 49, Aubameyang facea 2-1 pentru elevii lui Xavi, după ce Pedri egalase în minutul 37. 

Domenec Torrent l-a aruncat în luptă și pe Olimpiu Moruțan în minutul 74, doar că fostul jucător al FCSB-lui nu le-a putut aduce turcilor plusul de care aveau nevoia pentru a mai marca o dată și a duce meciul în prelungiri. Cu toate acestea, românul s-a declarat mulțumit că Galatasaray nu s-a predat rapid în fața echipei de pe Camp Nou și a mărturisit că va face tot posibilul pentru a-și recâștiga locul de titular. 

Moruțan: „Am ieșit cu capul sus”

„Am început foarte bine, ma dat totul pe teren. Ați văzut ce supoerteri frumoși avem. Am avut un adversat foarte bun, unul dintre cei mai puternici din lume. Ați văzut că am făcut față și am ieșit cu capul sus. Îmi pare rău că nu am putut scoate mai mult pentru a ne califica mai departe. 

Este un meci foarte dificil cu un adversar așa de bun. Ne bucurăm că am avut această experiență și sper ca pe viitor să avem cât mai multe meciuri de genul acesta. 

Mă bucur că fanii mă iubesc. Îmi pare rău că nu am reușit să fac mai mult în seara aceasta. Încerc de la meci la meci să intru în primul 11 și să dau ce am eu mai bun. Rămâne să urcăm cât mai sus în clasament pentru că nu avem o situație foarte bună. Ați văzut ce echipă frumoasă avem, nu ne facem probleme că nu o să câștigăm meciurile viitoare”, a declarat Olimpiu Moruțan, în exclusivitate pentru știrile PRO TV. 

În acest sezon, Moruțan a bifat 30 de meciuri pentru Galatasaray în toate competițiile, în care a reușit să marcheze 3 goluri și să ofere 5 pase decisive. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!