Meciul se va disputa joi, de la ora 19:45, pe Arena Națională, în fața a peste 50.000 de spectatori, stadionul fiind deja sold-out.

În prima manșă, disputată la Salonic, FCSB a obținut o victorie importantă cu 2-1. Ally Samatta a deschis scorul în minutul 21 pentru PAOK, care a dominat până la eliminarea lui Taison în prelungirile primei reprize (minutul 45+5). În inferioritate numerică, echipa lui Răzvan Lucescu nu a mai putut face față atacurilor roș-albaștrilor. Andrei Gheorghiță a egalat rapid în minutul 50, iar Joyskim Dawa a marcat golul victoriei în minutul 60.

După meciul de la Salonic, Răzvan Lucescu a numit victoria FCSB-ului "una fake", iar Gigi Becali nu a întârziat să comenteze afirmațiile antrenorului român.

Cu trei zile înaintea confruntării de pe Arena Națională, liderul Peluzei Nord a declarat că Răzvan Lucescu nu va avea parte de o primire ostilă, iar jurnaliștii greci au fost impresionați. 

"Cât o să fiu liderul galeriei, nu o să permit nimănui să-l fluiere pe Răzvan Lucescu. Trebuie aplaudat pentru că este un antrenor român care ne face cinste în străinătate", a declarat Gheorghe Mustață, potrivit Fanatik.

"Declarație incredibilă din partea liderului suporterilor FCSB-ului. Gigi Becali i-a răspuns tăios lui Răzvan Lucescu după afirmațiile antrenorului despre arbitraj și a ridicat miza înaintea returului dintre cele două echipe. Totuși, liderul fanilor a avut o poziție diferită.

Concret, acesta a spus clar că nu va permite nimănui să-l fluiere pe antrenorul lui PAOK. Mai mult, a spus că toată lumea ar trebui să-l aplaude pentru cinstea cu care-și reprezintă țara peste hotare", au scris grecii sdna.gr.  

Echipa lui FCSB pentru returul cu PAOK

Gigi Becali a anunțat că FCSB va miza la retur pe același prim 11 care a obținut victoria la Salonic, săptămâna treucăt.

"Atât îi spun lui Răzvan. Am învățat de la tatăl lui că echipa câștigătoare nu se schimbă. Am spus totul cu alta. Așa a spus tatăl lui, că echipa câștigătoare nu se schimbă. Transmit și eu mesajul pe care l-am învățat de la Mircea Lucescu", a mai spus Becali.

Cum a arătat primul 11 al lui FCSB la Salonic: Târnovanu - Crețu, Ngezana, Popescu, Radunovic - Chiricheș, Șut - Miculescu, Cisotti, Tănase - Bîrligea