CFR Cluj a sărbătorit, joi, o victorie sufocantă, 1-0 cu Lugano, după o remiză albă, în tur.
Dacă săptămâna trecută, în Elveția, formația din Gruia a ratat un penalty, în debutul partidei, în schimb, în partida de pe teren propriu, CFR aproape că nu s-a apropiat de careul celor de la Lugano! Oaspeții au avut două goluri anulate de VAR, plus o mulțime de ocazii, însă ce rămăne e scorul final: 1-0 pentru CFR Cluj după 120 de minute.
Rezultatul, unul uriaș, a trimis echipa noastră în turul III preliminar al Ligii Europa.
CFR Cluj – Braga, în turul III preliminar Europa League
După această calificare dramatică, deținătoarea Cupei României va ajunge în fața unei alte echipe de mare valoare. Vorbim despre Sporting Braga, care a încheiat ediția trecută de campionat pe locul 4 în Portugalia, după Sporting Lisabona, Benfica și Porto.
În acest sezon, Braga și-a început aventura europeană din turul II preliminar al Ligii Europa. Dar, deocamdată, se vede că formația pregătită de Carlos Vicens n-are ritm competițional. Pentru că s-a chinuit pentru calificare cu Levski Sofia (Bulgaria).
În tur, a fost 0-0, așa că returul a dobândit o importanță și mai mare. Ce a ieșit? O partidă sufocantă. A fost, din nou, 0-0 după timpul regulamentar. Au urmat, așadar, cele două reprize adiționale. În prima, Braga a marcat prin Navarro (104).
Două minute mai târziu, s-a lăsat liniște pe stadion! Pentru că bulgarii au egalat. Golul a fost anulat însă, după analiza VAR, așa că scorul de pe tabelă a rămas 1-0 pentru Braga. Până la final, formația portugheză a rezistat și s-a impus, la limită: 1-0. Ceea ce înseamnă că va ajunge în fața CFR-ului, în turul următor.
Prima manșă va fi pe 7 august, la Cluj, în timp ce returul se va disputa, la Braga, pe 14 august.