FCSB se află la un pas de o performanță istorică în Europa League, iar atmosfera din vestiar este una de maximă concentrare. Roș-albaștrii pornesc cu avantajul victoriei din tur, scor 2-1, dar returul de joi, 20 februarie, de la ora 19:45, pe Arena Națională, se anunță extrem de dificil.
Alexandru Musi, dă startul înainte de FCSB - PAOK
Tânărul Alexandru Musi, care va începe meciul pe banca de rezerve, a transmis un mesaj clar înaintea duelului decisiv cu PAOK.
„E o senzație foarte bună, un meci în Europa. Sper să jucăm mai bine decât am făcut-o la ei. Intrăm cu mentalitate de câștigători. PAOK este o echipă mare, dar noi vrem doar victoria. Îi știm, am mai jucat cu ei. Trebuie să intrăm pe teren și să ne calificăm. Este meciul carierei pentru mine, este cel mai înalt nivel. Mereu aștept să intru și să fac diferența”, a declarat Musi la televiziunea Digi Sport.
FCSB va fi susținută de peste 50.000 de suporteri, iar slovenul Matej Jug va fi arbitrul partidei. Duelul decisiv pentru calificarea în optimile Europa League poate fi urmărit LIVE TEXT pe Sport.ro, începând cu ora 19:45.