Cele două echipe și-au dat întâlnire joi, de la ora 17:00, în prima rundă din Grupa B a Cupei României, pe stadionul ”Francisc von Neuman” din Arad. La capătul celor 90 de minute, UTA și Petrolul Ploiești au împărțit punctele.
Valentin Costache (minutul 33) a deschis scorul pentru UTA, în timp ce Adrian Chică-Roșă a restabilit egalitatea pe finalul actului secund (minutul 78).
Adrian Mihalcea a erupt ca un vulcan după 1-1 cu Petrolul: ”Am ajuns la cota 0, mai rău de atât nu știu dacă există”
După duelul de la Arad, Adrian Mihalcea nu s-a mai putut stăpâni și, în febra și celor două rezultate de 0-4 din campionat (cu FCSB și Oțelul Galați), a oferit declarații tăioase.
”Am văzut o primă repriză cu o echipă unită, cu o atitudine bună, cu plăcere de joc. În a doua repriză am făcut 5 schimbări necesare pentru meciul care va urma în 3 zile și nu au fost deloc de ajutor. Am introdus jucători cu experiență, care să continue munca făcută de ceilalți în prima repriză și parcă au făcut împotriva lor.
E de neînțeles. Nu e ok ce se întâmplă. Le-am tras un semnal de alarmă. Dacă vor înțelege, bine, dacă nu, există posibilitatea să joc cu același 11 tot meciul. Trece un meci, trec doi, iei de două ori 4-0, îți tremură picioarele și neîncrederea apasă.
E doar un punct câștigat, e o grupă dificilă, dar cu două victorii de poți califica. Problema noastră e alta. Ne dorim să trecem peste această perioadă. Am ajuns la cota 0. Mai rău de atât nu știu ce se poate întâmpla. E important ce se va întâmpla în campionat.
Dacă vrem să dramatizăm, putem spune că urmează un meci ca o finală. E un meci important, cu o echipă care a jucat de la egal la egal cu două pretendente la titlu. Suntem bărbați, avem tăria de caracter să ne gândim la ce va fi înainte. Obiectul este să obținem cele 3 puncte”, a punctat Mihalcea.