EXCLUSIV „Meciul ăsta l-am tratat așa, mai cu dosul!” Ciprian Marica, nemilos la adresa celor de la FCSB

Ciprian Marica Conference League FCSB Conference League
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 07 Octombrie 2022, 10:34
Data actualizarii: Vineri 07 Octombrie 2022, 10:39

FCSB a fost surclasată de echipa daneză Silkeborg IF cu scorul de 5-0 (3-0), joi seara, pe Silkeborg Stadium, în Grupa B a Europa Conference League.

Ciprian Marica i-a ironizat în direct la PRO ARENA pe vicecampioni, care au coborât pe ultimul loc în grupă după umilința cu Silkeborg.

„Mie mi-a rămas în minte ceea ce a spus Oaidă, cică <<ați auzit, după cum ați citit și în presă, noi ne concentrăm pe campionat>>.

Oare s-a dus Dică în vestiar și le-a spus: <<Bă, lăsați-o mai moale, pentru că noi pentru campionat de batem. Campionatul e important, nu meciul din seara asta>>. Întreb...

Dacă nu s-a întâmplat asta, poate că patronul își dă seama: <<Băi, uite, am ieșit eu și am zis că ne axăm pe campionat, jucătorii au citit, au lăsat-o mai moale, am luat cinci și uite că nu a fost strategia bună. Comunicarea mea a fost a napoda. Am greșit>>. Nu de alta, dar mi-e greu să cred că s-a dus Dică în vestiar și le-a spus să o lase mai moale.

Dar și jucătorii... cum să vii după un asemenea meci și să spui că te axezi mai mult pe campionat: <<Știți, noi ne axăm  pe campionat. Meciul ăsta l-am tratat așa, mai cu dosul>>.

Sau cum? <<Domnule, mi se pare că rușinea asta nu prea există, pentru că era asumată dinainte. Jumătate din rușine e iertată, pentru că noi v-am spus dinainte că noi nu ne bazăm pe meciul ăsta. Nu știu de ce aveți voi așteptări. A, am luat cinci, aici, da, ne-am făcut un pic ce râs>>. Cam ăsta e mesajul pe care îl transmit ei.

Limbajul verbal și nonverbal ne-a transmis că voi nu aveați de ce să vă prezentați la acest meci și cred că era mai bine, pentru că așa era scorul 3-0 și nu 5-0.

Lipsă de respect față de suporteri și de emblemă, de culori, de tine ca și jucător. Mi se pare o lipsă totală  încredere”, a spus Ciprian Marica la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.

Silkeborg nu avea nicio victorie în ultimele sale zece meciuri din cupele europene (un egal şi nouă eşecuri).

West Ham United e lider, cu 9 puncte, urmată de Anderlecht, 4 puncte, Silkeborg, 3 puncte, FCSB, 1 punct.

Pe 13 octombrie va avea loc meciul revanșei, FCSB - Silkeborg. Partida va putea fi urmărită în direct la PRO ARENA și pe VOYO.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!