VIDEO Ce a făcut Gigi Becali, după ce FCSB a fost umilită din nou de Silkeborg

Gigi Becali FCSB FCSB - Silkeborg Conference League Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 14 Octombrie 2022, 12:30
Data actualizarii: Vineri 14 Octombrie 2022, 12:47

Spre surprinderea tuturor, Gigi Becali nu a apărut în spațiul public după ce echipa sa a pierdut din nou cu 0-5 în fața lui Silkeborg, cu toate că anunțase că FCSB e gata să-și ia ”revanșa”.

Patronul FCSB a fost surprins la Mitropolia din Iași, unde s-a închinat la moaștele Sfintei Parascheva, și nu a dorit să comenteze pe tema înfrângerii suferite de echipa lui Nicolae Dică.

Gigi Becali: ”Dacă ești în adevăr și în pace, atragi oamenii”

În ziua Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, Becali a făcut o ”baie de mulțime” la Iași, a fost solicitat pentru poze de către admiratori și a oferit câteva declarații.

„În zilele acestea și mai ales la Sfânta Parascheva, la sărbătorile astea sfinte, e mult mai puternic harul la slujire, la sfanta liturghie și atunci am venit să simt puterea harului. M-am închinat, da. Dacă ești în adevăr și în pace, atragi oamenii”, a spus Gigi Becali, potrivit România TV.

FCSB este ultima în grupa B din Conference League, după patru etape, cu un singur punct. Clasamentul este condus de West Ham, cu punctaj maxim, urmată de Silkeborg (6p) și Anderlecht (4p).

În următorul meci, FCSB se va întâlni cu UTA Arad pe Arena Națională, duminică, 16 octombrie, de la ora 20:30. Partida va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro.

VIDEO - Rezumatul partidei FCSB - Silkeborg 0-5

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!