Lionel Messi are un nou sezon de excepție și numai ce a calificat-o pe Inter Miami în semifinalele Conferinței de Est din Major League Soccer.

Duble peste duble, pase decisive una după alta, în total 34 de goluri și 17 pase decisive în cele 31 de meciuri jucate în actuala ediție din MLS!

Lionel Messi a vorbit despre ce retragere și despre ce va face după

Zilele trecute, Messi, ajuns deja la 38 de ani, a vorbit despre retragere.

”Adevărul este că a fost foarte ciudat, mai ales situația cu Jordi Alba, pentru că nu ne așteptam. Cu Busi (n.r. Busquets), poate, mai discutam și el deja analiza și spunea lucruri, dar cu Jordi a fost de pe o zi pe alta, nu ne așteptam. Ne-a prins într-o zi în vestiar și ne-a spus că urma să anunțe că se retrage, fără să fi discutat sau să fi spus ceva înainte.

Pentru noi a fost de pe o zi pe alta și a fost mai surprinzător. Dar da, e păcat, pentru că dincolo de plăcerea de a juca pe teren, suntem și prieteni.

Am început această provocare de a veni la Miami împreună. Ei bine, se vede și că timpul trece, că momentul se apropie pentru toată lumea, pentru că suntem din aceeași generație, ne-am construit împreună întreaga carieră și faptul că am putut să jucăm ultimii ani împreună a fost foarte frumos”, a spus Messi, conform sport.es.

Ce a ales Messi

Întrebat ce ar alege să devină după retragere, patron de club sau antrenor, Messi a răspuns ”mai degrabă patron de club”, iar între un nou titlu de campion mondial și un nou trofeu Balonul de Aur argentinianul a ales, fără discuție, un nou succes la Campionatul Mondial - turneul final din 2026 urmând sp fie ultimul din cariera fabulosului fotbalist.