Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, Hansi Flick, a declarat vineri că Lamine Yamal, vedeta naţionalei Spaniei, în prezent accidentat, va fi pregătit pentru Cupa Mondială (11 iunie - 19 iulie) care va avea loc în Statele Unite, Canada şi Mexic, scrie AFP.
"Progresează bine. Cred că îl vom vedea la Cupa Mondială. Are mai mult timp să se refacă şi să revină, iar asta îşi doreşte", a declarat Flick într-o conferinţă de presă în ajunul meciului din Liga de pe terenul formaţiei Osasuna.
Atacantul în vârstă de 18 ani a suferit o accidentare musculară la coapsa stângă pe 22 aprilie, în timpul meciului de campionat cu Celta Vigo. A doua zi, Barca a anunţat că internaţionalul spaniol (25 de selecţii), care a marcat 24 de goluri în acest sezon în toate competiţiile, "va rata restul sezonului", însă ar trebui să fie "disponibil" pentru a juca la prima sa Cupă Mondială în această vară.
Flick şi-a exprimat, de asemenea, vineri optimismul în ceea ce priveşte revenirea brazilianului Raphinha, după o accidentare musculară suferită în timp ce juca pentru echipa sa naţională în luna martie."Raphinha este un jucător care dă întotdeauna 100%. Fie pe teren, fie la antrenamente", a explicat Flick.
"Pentru noi, este important să-l avem înapoi. De asemenea, va călători cu noi şi vom vedea ce se întâmplă mâine" la Pamplona, a adăugat el. Barcelona ar putea fi deja încoronată campioană a Spaniei în acest weekend dacă se impune în faţa Osasunei, iar Real Madrid nu o învinge pe Espanyol.











