Campionatul Mondial a ajuns în faza semifinalelor, după următorul program:
Programul semifinalelor
Marți 14 iulie
22:00 FRANȚA - SPANIA, Dallas - Dallas Stadium (meci 101)
Miercuri 15 iulie
22:00 ANGLIA - ARGENTINA, Atlanta - Atlanta Stadium (meci 102)
Pentru prima oară în istorie, echipele din Top 4 FIFA al coeficienților s-au calificat în semifinalele Mondialului.
Curios sau nu, dintre cele patru semifinaliste, campioana mondială en-titre Argentina este cotată de statisticieni cu cele mai mici șanse la cucerirea trofeului, 21%.
Marea favorită este Franța, cu 34%, urmată de Spania (23%) și Anglia (22%).
Numele uriaș al Angliei anunță: "Îl vom trimite pe Messi la culcare!"
După victoria contra Norvegiei, 2-1 d.p., optimismul este unul uriaș în Anglia. Englezii speră să câștige prima Cupa Mondială după o pauză uriașă de 60 de ani, însă în fața echipei lui Thomas Tuchel va sta campioana mondială en-titre Argentina, cu Lionel Messi pe teren.
Printre cei mai optimiști englezi se numără fostul internațional Joe Cole (44 de ani), triplu campion în Premier League cu Chelsea.
"Îl vom trimite pe Messi la culcare!", a spus Joe Cole, în podcastul The Rest is Football, citat de Metro. Micah Richards, prezent la discuție, a reacționat: "Nu poți să spui asta!", însă Cole a continuat: "O vom face, sută la sută!".
"O spun acum: Anglia va merge în finala Cupei Mondiale! Avem o viteză mult prea mare pentru Argentina și o vom învinge. Simt asta!", a mai spus Joe Cole.
Messi și Mbappe, liderii clasamentului golgheterilor
Lionel Messi și Kylian Mbappe sunt lideri în clasamentul golgheterilor de la CM 2026, cu câte 8 reușite până în prezent.
Din tabăra Angliei, cei mai buni marcatori sunt Harry Kane și Jude Bellingham, ambii cu câte 6 goluri.
Cu 7 goluri, dar eliminat din competiție, este Erling Haaland (Norvegia).