VIDEO "Pentru noi sunteti castigatori!" Isterie la revenirea Argentinei! Maradona, tratat ca un erou!

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 05 Iulie 2010, 09:08
Data actualizarii: Luni 05 Iulie 2010, 09:20

Nici jucatorilor nu le-a venit sa creada! 20.000 de oameni i-au asteptat ca pe niste eroi la revenirea in tara. "Ce se intampla daca reuseam sa castigam?" se intreaba presa din Argentina.

Diego Maradona si nationala Argentinei, reveniti de la Cupa Mondiala dupa eliminarea in sferturile de finala cu Germania, scor 4-0, au fost primiti calduros de mii de persoane la sosirea duminica, la Buenos Aires.

Suporteri, imbracati in echipamentul Argentinei si avand bannere cu mesaje de simpatie ("Argentina!" sau "Diego, Diego!"), au asteptat echipa si pe selectioner la aeroportul Ezeiza, situat la 60 km de capitala. Insa masurile de securitate extrem de stricte i-au impiedicat sa-si vada favoritii.

"Suntem fericiti. Ii cer lui Diego sa continue, sa mearga inainte", a declarat Fernando, care a asteptat echipa avand nepotul sau in brate.

"Am venit de la Tucuman si am facut 1400 km pentru a-l vedea pe Diego, il iubesc la nebunie. Revansa va fi la Copa America (organizata de Argentina in 2011)", a afirmat un alt suporter.

"Diego, ramai! Noi te sustinem!", era scris pe un banner, in timp ce fanii strigau: "Argentina! Argentina!"
Jucatorii si staff-ul tehnic au luat un autocar chiar de pe pista aeroportului, fiind transportati la sediul federatiei.

Nationala Argentinei, dubla campioana mondiala, a fost eliminata, sambata, in sferturile de finala ale Cupei Mondiale, in urma infrangerii, scor 4-0, in fata Germaniei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!