OFICIAL | Campionatul din Ucraina, încheiat prematur! Ce s-a decis în privința campioanei

Ucraina Dinamo Kiev razboi Rusia Sahtior Donetk Campionate externe
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 02 Mai 2022, 16:59
Data actualizarii: Luni 02 Mai 2022, 16:59

Campionatul de fotbal din Ucraina, suspendat în data de 24 februarie din cauza războiului declanșat de Rusia, a fost declarat încheiat.

Federația Ucraineană de Fotbal a făcut anunțul pe site-ul oficial, luni, precizând că va informa UEFA despre decizia luată.

Campionatul din Ucraina, încheiat prematur. Titlul nu se acordă

Clasamentul final din sezonul 2021/2022 va fi cel înregistrat la data de 24 februarie 2022, iar titlul de campioană nu va fi acordat, anunță football24.ua.

Astfel, sezonul 2021/2022 din campionatul Ucrainei va rămâne cu doar 18 etape jucate. La data de 24 februarie, Șahtior Donețk era prima, cu 47 de puncte, urmată de echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, cu 45 de puncte.

Conform sursei citate, primele două clasate din Ucraina pe 24 februarie, Șahtior și Dinamo Kiev, vor merge în Liga Campionilor, Dnipro-1, a treia, în Europa League, iar Zorya și Vorskla, locurile 4 și 5, vor evolua în Conference League.

"Cluburile din Ucraina au susținut propunerea de a încheia sezonul 2021/2022, având în vedere că stagiunea nu poate fi încheiată din cauza legii marțiale din Ucraina", au mai scris ucrainenii.

În ultimele săptămânii, Dinamo Kiev și Șahtior Donețk, cele mai importante cluburi din Ucraina, au disputat meciuri caritabile în alte țări din Europa.

Echipa lui Mircea Lucescu a întâlnit echipe precum Galatasaray, Legia, CFR Cluj, Borussia Dortmund sau Dinamo Zagreb

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!