VIDEO Visul frumos s-a terminat! Șansă uriașă ratată de U-BT Cluj în EuroCup + ce s-a întâmplat în meciul cu Joventut Badalona

U-BT Cluj Akos Szentkuti EuroCup Joventut Badalona Mihai Silvăşan Baschet
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 15 Martie 2023, 09:50
Data actualizarii: Miercuri 15 Martie 2023, 10:04

Campioana României ocupă locul 9 (din 10 echipe) într-una din grupele competiției europene, în condițiile în care primele 8 clasate se califică în optimile de finală ale EuroCup.

Campioana la baschet masculin U Banca Transilvania Cluj a fost învinsă marţi, în deplasare, de formaţia iberică Joventut Badalona, scor 104-81 (51-40), în etapa a XVI-a din 7 Days Eurocup. 

U BT Cluj a ratat orice şansă de a continua cursa spre optimile de finală ale competiţiei.

Jones, Richard și Meindl, cei mai buni de la U-BT Cluj

Principalii marcatori ai partidei au fost Parra 18 puncte, pentru Joventut, respectiv Jones 16, Richard 15, Meindl 15, pentru U BT Cluj

În tribune au fost prezenţi şi circa 100 de fani ai campioanei României, plecaţi din Cluj-Napoca sau stabiliţi în Spania.

Antrenorul Mihai Silvășan nu s-a putut baza pe trei jucători de bază

Din lotul echipei antrenate de Mihai Silvăşan au absentat, din motive de sănătate, trei jucători de bază, Andrija Stipanovic, Kasey Shepherd şi Karel Guzman, iar în meciul cu Joventut s-a consemnat şi debutul în EuroCup al juniorului de 17 ani Akos Szentkuti (VIDEO AICI).

După 16 etape, din cele 18 programate, U BT Cluj are un bilanţ de 5 victorii şi 11 înfrângeri, iar cu 21 puncte ocupă locul 9 în clasamentul grupei A.

Rezultatele campioanei României în Grupa A din EuroCup

Rezultatele U BT Cluj de până acum în grupa A sunt: 85-88 şi 79-88 cu JL Bourg en Bresse, 94-76 şi 88-80 cu Cedevita Olimpija Ljubljana, 80-85 şi 90-95 cu Umana Reyer Veneţia, 84-89 şi 75-77 cu Lietkabelis Panevezys, 91-86 şi 84-103 cu Germani Brescia, 80-95 şi 87-83 cu Frutti Extra Bursaspor, 98-82 cu Joventut Badalona, 82-105 cu Prometey şi 81-84 cu ratiopharm Ulm.

În ultimele meciuri din retur, U BT Cluj va avea programul: U - Prometey (22 martie) şi Ratiopharm Ulm - U (29 martie).

EuroCup este a doua competiție continentală, după Euroligă

Din cele două grupe ale 7 Days EuroCup fac parte câte 10 echipe, iar meciurile se vor încheia în 29 martie 2023. Apoi, primele opt clasate intră în fazele eliminatorii, cu păstrarea avantajului terenului propriu în optimi, sferturi, semifinale, în funcţie de clasarea în grupe.

În stagiunea trecută, U BT Cluj a jucat sferturi de finală în Basketball Champions League, performanţă care i-a adus acceptarea în EuroCup, a doua competiţie continentală, după Euroligă.

Doar două echipe româneşti au mai participat în EuroCup, CSU Asesoft Ploieşti (în sezoanele 2007-2008, 2013-2015), respectiv Steaua Bucureşti (2015-2016).

Foto și video: U-BT Cluj-Napoca

news.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!