VIDEO Thunderstruck! Oklahoma City Thunder, cu Shai Gilgeous-Alexander din nou MVP, a ajuns la 60 de victorii în acest sezon din NBA

Thunderstruck! Oklahoma City Thunder, cu Shai Gilgeous-Alexander din nou MVP, a ajuns la 60 de victorii în acest sezon din NBA Baschet

Echipa din Oklahoma este lider detașat în Conferința de Vest.

Din articol

Echipa Oklahoma City Thunder a obţinut a 60-a sa victorie de la debutul actualului sezon regulat al ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), impunându-se în deplasare, cu scorul de 121-105, în faţa formaţiei Sacramento Kings, într-un meci disputat marţi seara.

Canadianul Shai Gilgeous-Alexander (foto, în duel cu LeBron James), starul lui Thunder şi candidat la titlul de cel mai valoros jucător al sezonului (MVP), a încheiat jocul cu 32 de puncte, 7 recuperări şi 5 pase decisive.

Oklahoma City Thunder, care a suferit doar 12 înfrângeri de la debutul actualei ediţii a NBA, este lider autoritar al clasamentului Conferinţei de Vest, în care devansează formaţiile Houston Rockets (47 victorii-26 înfrângeri) şi Denver Nuggets (45 victorii-28 înfrângeri).

Rockets a câştigat la rândul ei marţi, cu scorul de 121-114, partida disputată pe propriul parchet cu Atlanta Hawks.

În Conferinţa de Est, liderul Cleveland Cavaliers (58 victorii-14 înfrângeri), s-a impus cu 122-111 pe parchetul formaţiei Portland Trail Blazers, la capătul unui meci în care Darius Garland a reuşit 27 de puncte şi 8 assist-uri, iar Ty Jerome a înscris 25 de puncte.

Rezultatele din NBA

Miami Heat - Golden State Warriors 112-86

New York Knicks - Dallas Mavericks 128-113

Charlotte Hornets - Orlando Magic 104-111

Detroit Pistons - San Antonio Spurs 122-96

Portland Trail Blazers - Cleveland Cavaliers 111-122

Sacramento Kings - Oklahoma City Thunder 105-121

Utah Jazz - Memphis Grizzlies 103-140

Houston Rockets - Atlanta Hawks 121-114

Info: Agerpres

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!