FOTO ȘI VIDEO King LeBron James! Starul din NBA după ce a stabilit încă un record: ”Nici nu știam, mi-au spus colegii”

Lebron James Los Angeles Lakers Memphis Grizzlies NBA Wilt Chamberlain Baschet
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 25 Aprilie 2023, 14:52
Data actualizarii: Marti 25 Aprilie 2023, 14:51

Baschetbalistul de la Los Angeles Lakers a făcut încă un meci mare în NBA, în 117-111 cu Memphis Grizzlies din play-off.

LeBron James continuă să stabilească recorduri. La meciul câştigat de Los Angeles Lakers cu Memphis Grizzlies, scor 117-111, după prelungiri, a devenit cel mai în vârstă jucător din istoria NBA care a marcat 20 de puncte şi a reuşit 20 de recuperări într-un joc de play-off, la 38 de ani şi 115 zile.

Al doilea record al sezonului pentru LeBron James

Este un sezon record pentru „King LeBron”, după ce la începutul lunii februarie a devenit cel mai bun marcator din istoria NBA.

Recordul anterior a fost deţinut de legendarul pivot Wilt Chamberlain care a obţinut o astfel de performanţă la 36 de ani şi 262 de zile, pe 10 mai 1973.

LeBron James: ”Nu e prea rău”

„Mă surprind uneori? Da. Când colegii mei mi-au spus că am ajuns la 20 de puncte şi 20 de recuperări, nici nu ştiam. 

Este prima dată când obţin această performanţă în cariera mea. Am realizat multe lucruri de-a lungul carierei, dar niciodată 20 de puncte şi 20 de recuperări, aşa că nu e prea rău” a subliniat noul deţinător al recordului.

news.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!