„Dacă o ține tot așa, va câștiga Balonul de Aur” Jucătorul de la Manchester City impresionat de Erling Haaland

Manchester City Erling Haaland Ilkay Gundogan Premier League Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 20 Octombrie 2022, 17:01
Data actualizarii: Joi 20 Octombrie 2022, 17:00

Erling Haaland se află la Manchester City de la începutul lui iulie 2022.

Manchester City are un start fantastic de sezon, în frunte cu Erling Haaland, noua achiziție a "cetățenilor". Starul norvegian a înscris deja 15 goluri în primele 10 partide ale sale din Premier League.

Fenomenul Haaland a fost recunoscut repede și de colegii de la City. Ilkay Gundogan, omul pe care Pep Guardiola se bazează în mijloc, a evidențiat forma fascinantă în care se află atacantul.

Ce a spus Gundogan despre Haaland

„Are calitate, toți putem vedea asta. Deja a arătat asta în jocurile sale, unde aduce un plus în echipa noastră. Știe că a avut de muncit din greu pentru a ajunge unde este acum, iar acum doar devine și mai bun.

Cred că e ceva special la el, pentru că este foarte modest. Sunt sigur că împreună vom reuși să-l evoluăm și mai mult. Nu doar în acest sezon, dar și în următorii ani. Asta îl va face un jucător incredibil.

El chiar este incredibil, dar cu siguranță va evolua și mai mult și cred că șansele de a câștiga Balonul de Aur îi cresc pe zi ce trece”, a spus Gundogan, conform Tuttomercatoweb.

Haaland, în acest sezon

Haaland a "pus pixul pe foaie" cu Manchester City la începutul lui iulie 2022 și are contract cu "cetățenii" până la finalul lui iunie 2027.

În primele 10 meciuri în Premier League, starul norvegian s-a impus pe tabelă de 15 ori, iar în Liga Campionilor, Haaland a marcat cinci goluri în trei apariții.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!