Tottenham s-a înțeles cu Igor Tudor, care va fi antrenor interimar
Antrenorul ales de Tottenham este Igor Tudor (47 de ani). Cele două părți au ajuns la un acord verbal, iar croatul va semna un contract doar până la finalul sezonului, fără opțiune de prelungire, urmând să ocupe rolul de interimar, anunță The Athletic.
Igor Tudor este liber de contract de la finalul lunii octombrie, când a fost demis de la Juventus după un mandat care a durat 7 luni. Anterior, fostul fundaș le-a mai pregătit pe Hajduk Split, PAOK, Karabukspor, Galatasaray, Udinese, Verona, Marseille și Lazio.
La Tottenham, Igor Tudor va lucra din nou cu Radu Drăgușin. Cei doi au colaborat și la Juventus, în sezonul 2020/2021, când croatul era secundul lui Andrea Pirlo, iar stoperul român își făcea debutul pentru formația torineză.
Pe lângă faptul că va fi antrenat de un tehnician pe care deja îl cunoaște, un alt avantaj al lui Drăgușin ar putea fi sistemul pe care îl preferă Igor Tudor - unul cu 3 fundași centrali - pe care l-a folosit la Juventus, Lazio, Marseille sau Verona. Un astfel de modul tactic l-ar putea păstra pe român în primul 11, lângă titularii obișnuiți Micky van de Ven și Cristian Romero.