Antrenorul dorit de Benfica, dacă Mourinho ”fuge” la Real Madrid!

Benfica începe să analizeze câteva variante de antrenor, în cazul în care Jose Mourinho decide se semneze cu Real Madrid.

Jose Mourinho (63 de ani) a devenit soluția ideală în viziunea lui Florentino Perez la Real Madrid, pentru sezonul următor. Pentru ”The Special One”, aceasta ar fi o revenire după 13 ani, după mandatul din perioada 2010-2013, în care s-au făcut mai multe transferuri importante pentru istoria recentă a clubului.

Doar că portughezul nu beneficiază de sprijin total din partea conducerii, așa cum anunță jurnaliștii spanioli. Marele plus este că Florentino Perez l-ar vrea ca antrenor, aspect care îl face pe Mourinho favorit pentru o revenire pe ”Bernabeu”.

În prezent, Mourinho este antrenor la Benfica și este foarte aproape de a încheia sezonul neînvins. Cu toate acestea, echipa de pe ”Da Luz” este pe locul doi, la șapte puncte distanță de rivala FC Porto.

Jose Mourinho, dorit la Real Madrid de Florentino Perez

Mourinho ar avea o clauză de reziliere de trei milioane de euro în contractul său cu Benfica. Cel mai probabil, în cazul în care Real Madrid va decide să-l readucă pe ”Bernabeu”, factorul financiar nu va reprezenta o problemă.

Deja, Benfica ar lua în calcul variante pentru înlocuirea lui Mourinho și se uită inclusiv la un antrenor din Premier League, campionat care poate fi urmărit LIVE și exclusiv în România pe VOYO!

Este vorba de Marco Silva, portughez în vârstă de 48 de ani, care în prezent este antrenorul celor de la Fulham. El le-a mai pregătit până acum pe Estoril, Sporting Lisabona, Olympiacos, Hull City, Watford, Everton și acum fiind la Fulham, la acesta din urmă lucrând din 2021.

Marco Silva, antrenorul dorit de Benfica

În palmares are Taca de Portugal (2014-2015), Greece Super League (2015-2016), EFL Championship (2021-2022) și EFL Championship Manager of the Year (2021-2022).

Astfel, conducerea celor de la Benfica îl iau serios în calcul dacă Jose Mourinho va pleca la Real Madrid!